Hrana ca stil de viațăLa dietă

Au făcut diabet după șapte zile de dietă americană! Șase bărbați au mâncat peste 6000 de calorii pe zi în cadrul unui experiment cu rezultate dramatice

Dieta americană, de peste 6000 de calorii pe zi, constând în pizza, hamburgeri, sosuri și cartofi prăjiți, a fost testată de șase voluntari timp de o săptămână în cadrul unui experiment coordonat de specialiști ai Universității Temple din Philadelphia. Aceștia s-au ales cu diabet.

Guenther Boden și Salim Merali, cercetători în cadrul Universității Temple din Philadelphia au realizat un experiment cu șase voluntari care au mâncat timp de o săptămână exclusiv alimente specifice dietei americane, hamburgeri, pizza, cartofi prăjiți, totul „aditivat” din belșug cu sosuri.

Au mâncat de trei ori mai mult decât aveau nevoie

Voluntarii au mâncat, astfel, de aproape trei ori mai mult decât aveau nevoie. Obezitatea s-a dovedit a fi doar una dintre problemele cauzate de mâncarea unei cantități exagerate de alimente. Chiar una dintre cele mai mici probleme…

Rezistență la insulină după două zile

„Au mâncat și le-a plăcut!”, a declarat Boden. Habar nu aveau cei șase că în doar două zile deja dezvoltaseră rezistență la insulină, adică dezvoltaseră diabet.
Dieta de 6000 de calorii poate părea exagerată, dar pentru un atlet care duce o viață activă și depune mult efort, acest volum este unul normal. El consumă și arde calorii, spre deosebire de un individ cu un stil de viață sedentar.

Așa arată preparatele unei diete americane
Așa arată preparatele unei diete americane

Când o persoană sănătoasă mănâncă, acesteia îi crește nivelul de glucoză din sânge, iar corpul reacționează prin producția de insulină. Acest hormon determină corpul să stocheze în depozite excesul de glucoză. În cazul unei persoane bolnave, nivelul de glucoză rămâne ridicat în sânge, afectând organele vitale, rinichii sau inima, dar și sistemul nervos.

Au fost cazați într-un spital

Cei șase voluntari au fost cazați într-un spital unde au fost atent monitorizați. Ei nu au avut voie să depună efort, iar la finalul experimentului aveau cu aproape 4 kilograme mai mult decât la debut.

Cercetătorii au studiat cauzele apariției rezistenței la insulină pe fondul obezității și au înregistrat o serie de rezultate satisfăcătoare. Mai mult, ei sunt de părere că voluntarii își vor recăpăta sănătate imediat ce vor reveni la un stil de viață sănătos.