Afaceri mari și miciPentru profesioniști

VASCAR – creștere cu 23% a cifrei de afaceri pentru rețeaua proprie de magazine

Vascar, unul dintre principalii producători locali de preparate din carne, anunță o creștere de 23% a cifrei de afaceri la nivelul rețelei de magazine proprii,  în primele 9 luni ale anului, față de acceași perioadă a anului 2015.

Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 17% față de perioada similară a anului trecut

„Accelerarea ritmului de creștere se datorează majorării vânzărilor la preparatele din carne, susținute în principal de brandul Moldova în Bucate – un trend ce se reflectă și în rezultatele generale ale companiei – dar și extinderii și modernizării rețelei de magazine proprii. Anul acesta am deschis primul magazin concept Moldova în Bucate la Bacău și urmează relansarea magazinului din Iași, în baza aceluiași concept. Până la finalul anului ne-am propus deschiderea a 3 noi magazine proprii”, declară Vlad Ciuburciu, Director de Marketing Vascar.

În aceeași perioadă, magazinele proprii au înregistrat o creștere a numărului de bonuri cu 9% și o creștere valorică de 13%, față de perioada corespondentă a anului trecut.

Vom continua să extindem seria magazinelor concept Moldova în Bucate pentru că vrem să oferim clienților noștri o experiență de cumpărare superioară. Așa cum produsele Moldova în bucate  înseamnă în egală măsură produse tradiționale de calitate, dar și amintiri ale unor experiențe memorabile în compania celor dragi,  magazinele concept ce poartă amprenta brandului sunt mai mult decât simple spații comerciale, ele transmit emoție, printr-o atmosferă caldă și un design unic”, adaugă Vlad Ciuburciu, Director de Marketing Vascar.

Despre Vascar

Cu peste 30 de ani de experiență și o cifră de afaceri de aproape 61.2 milioane de lei în 2015, Vascar este unul dintre principalii producători de preparate din carne din România, oferind produse nu doar gustoase, ci și sănătoase.

Vascar procesează și comercializează preparate din carne, pateuri, conserve din carne și mâncăruri la cutie sub mărcile Vascar și Moldova în Bucate.

Pentru Vascar lucrează mai mult de 300 de angajați, iar compania deține o fabrică de procesare și 20 magazine proprii în regiunea Moldovei. O parte din produsele Vascar și Moldova în Bucate sunt distribuite la nivel național, în hypermarket-uri.

Vascar este o companie care produce preparate “marcă proprie” pentru Kaufland, Carrefour, Mega Image și Lidl.