AutenticCe și cum cumpărămHrana ca stil de viațăHrana pe secțiuniÎn bucătărieTradițional

Ciupercile Pleurotus, numai bune de pus în zacuscă sau la murat, întregesc gustul toamnei

Ciupercile Pleurotus, datorită gustului lor deosebit, sunt varianta ideală pentru o zacuscă delicioasă. De asemenea, aceste ciuperci sunt numai bune de pus la murat din toamnă, pentru a fi păstrate și savurate într-o zi friguroasă de iarnă.

Radu Ovidiu cultivă de câțiva ani buni ciuperci Pleurotus, în comuna Blejoi, județul Prahova și cum nu are foarte mult timp liber la dispoziție pentru a sta la piață să-și vândă ciupericile, Ovidu este ajutat de Maria Moraru. Vânzătoarea îi așteaptă cu zâmbetul pe buze pe bucureșteni la taraba din Piața Obor și are mereu pregătită o rețetă pentru toți cei care doresc să cumpere ciuperci prahovene.

Ciupercile se dezvoltă pe baloți de paie

Tehnologia de cultivare a ciupercilor Pleurotus diferă foarte mult de cea a ciupercilor Champignon. Acestea se cultivă în saci perforați de paie, iar ciupercile apar în dreptul orificiilor. Miceliul pătrunde substratul de cultură în 2-3 săptămâni și fructifică în 6-8 săptămâni în funcție de condițiile de cultură.

SAM_4116

 

”Cultivăm ciuperci Pleurotus de câțiva ani buni. Miceliul se pune pe baloți de paie, astfel: un rând de paie, un rând de miceliu, până când se formează balotul respectiv, care se înfășoară cu folie de plastic și se găurește. Prin acele găuri intră cantitatea de apă necesară dezvoltării ciupercii. Camerele în care se dezvoltă Pleurotus sunt prevăzute cu lumină și căldură, iar acești parametri se verifică în permanență, pentru că atunci când este foarte cald ciupercile cresc neuniform și dacă este prea rece nu se pot dezvolta așa cum ar trebui”, a declarat pentru Super-Hrana.ro, tanti Maria, cea care îl ajută pe producătorul Ovidiu să-și vândă ciupercile în piața Obor.

Ciupercile cresc natural, fără adaos de substanțe chimice

Ciupercile cresc grupate, în forma unui buchet de gladiole, întregul proces se desfășoară natural, fără nici un adaos de substanțe artificiale. „În spațiile în care creștem ciupercile nu se folosește nici un fel de insecticid, nu folosim nici o substanță chimică, întregul proces se desfășoară natural, fără nici un fel de intervenție. Atunci când buchetul atinge greutatea optimă, 800 grame sau un kilogram, ciupercile se recoltează manual, se așează în lădițe de plastic și venim cu ele la vânzare în București”, ne-a explicat vânzatoarea.

Nu sunt perisabile

Dacă restul speciilor de ciuperci necesită anumite procedee pentru a fi uscate și păstrate pe timpul iernii, Pleurotus-ul are o uscare naturală. ”Dacă lăsăm ciupercile afară, puse pe o foaie de hârtie, la umbră, ferite de razele soarelui, se usucă singure, se conservă fără nici un fel de intervenție. Uscate foarte bine se păstrează în pungi de hârtie sau pânză timp de cel puțin 6 luni. După ce am uscat ciupercile, când vrem să le folosim la mâncare, băgăm Pleurotus-ul în apă călduță la hidratat, timp de 5-10 minute, perioadă în care ciuperca revine la forma inițială și poate fi folosită la orice tip de mâncare”, ne-a dezvăluit tanti Maria.

Pleurotus înlocuiesc cu succes carnea de pui

Din ciupercile Pleurotus poți face foarte multe feluri de mâncare, fiind o variantă excelentă de înlocuire a cărnii, pentru cei care sunt vegetarieni. ”Din Pleurotus se poate face ciorbă, tocăniță. Pot fi făcute pe grătar acompaniate de un mujdei de usturoi, șnițele, chifteluțe, sarmale fără carne, ciulama, orez cu ciuperci, putând fi adăugate în zacuscă sau pot fi puse chiar și la murat. Este o ciupercă foarte consistentă, înlocuiește foarte bine carne de pui. Ciuperca Pleurotus conține foarte multe proteine, glucide, acizi organici, săruri minerale și sunt adevărate izvoare de vitamine, în special cele din complexul B și vitaminele D, fiind indicată atât copiilor, cât și celor care suferă de diverse afecțiuni”, ne-a explicat femeia.

Congelarea ciupercilor

Ciupercile proaspete nu trebuie depozitate în frigider. ”Pleurotus-ul rezistă 2-3 zile în punguțe de plastic, la temperatura camerei. Sau dacă vreți o altă formă de păstrare a lor, pe timp îndelungat, le puteți congela. Fierbeți o cantitate suficientă de apă în clocot, stingeți focul și puneți ciupercile în oala cu apă, timp de 5-10 minute, nu mai mult pentru că se gumează. Scurgeți bine ciupercile, le băgăți în pungi de plastic și le puneți la congelator. În acest fel vă puteți bucura de toate aromele specifice ciupercii Pleurotus chiar și pe perioada iernii când aceastea nu se găsesc pe piață”, ne-a explicat tanti Maria.

SAM_4110

 

Rețetă ciuperci Pleurotus murate

Pentru a pregăti ciuperci murate tanti Maria a oferit cititorilor Super-Hrana o rețetă pe care o folosește de mai bine de 10 ani.

”Pentru a mura Pleurotus, fierbeți o cantitate considerabilă de apă, după care puneți ciupercile în apă clocotită, imediat după ce ați stins focul. Ciupercile trebuie să le băgați exact așa cum sunt fără să le tăiați. Lăsați ciupercile în apă fiartă timp de 5-10 minute. Între timp faceți pe foc o fiertură obișnuită pentru murăturile opărite din: oțet, piper, sare, foi de dafin, usturoi și felii de ceapă. După această operațiune ciupercile care s-au scurs de surplusul de apă, le așezați în borcane și turnați peste ele fiertura de oțet, piper și sare. După ce ați umplut borcanul cu fiertura de oțet sigilați-l. În acest fel aveți toată iarna ciuperci murate. Murați ciupercile după aceași tehincă pe care o folosiți la muratul gogoșarilor”, a declarat pentru Super-Hrana Maria Moraru, cea care îi așteaptă pe bucureșteni, în fiecare zi la taraba din Piața Obor, cu ciuperci Pleurotus proaspăt culese.

Comentariile sunt închise.