EMISIUNE RTVInteligență culinarăSpecialVideo

Cristian Mărgărit, nutriționist: ”Lângă orice friptură trebuie pusă o salată”. Află explicația!

Nutriționistul Cristian Mărgărit este un împătimit al salatelor. O recunoaște și spune că sunt baza unei alimentații echilibrate și, implicit, nu trebuie să lipsească de pe masa românilor care consumă multă carne.

”Din punctul meu de vedere, salata este o super-hrană atât prin efectul ei direct, cât și prin faptul că o putem asocia cu foarte multe alimente, mai ales cu unele preferate de români: dacă ne gândim la mititei, fripturi, o salată lângă este mult mai potrivită mult mai bine decât un cartof prăjit”, a declarat Cristian Mărgărit în cadrul emisiunii ”Super-Hrana”.

salata cu friptura

Specialistul în nutriție subliniază că salatele trebuie obligatoriu să însoțească o masă la care se servește carne prăjită, respectiv friptură. ”Lângă orice friptură trebuie pusă o salată. Nu ai voie să mănânci o friptură – care înseamnă arsură, fără antioxidanți și fibre din salată. Să ai salată lângă întotdeauna. Bineînțeles că pornești de la o salată de bază și poți adăuga un pic de ulei de măsline, un pic de oțet sau de lămâie”, explică nutriționistul.

Salate la ceas de seară

Cât despre salate, Mărgărit le recomandă a fi consumate în orice moment al zilei, putând și ”personalizate” după preferințe și după ora la care mâncăm. Astfel, pentru orele serii, se poate opta pentru adăugarea unor semințe de cânepă cu efect liniștitor la finele unei zile agitate.

”Am cumpăr salatele la pungă, de o calitate garantată, deci am o încredere foarte mare în produsele care trec printr-un proces controlat. La salata pe care am mâncat-o astăzi am folosit un dressing classic din ulei de măsline și un pic de oțet balsamic, cu un pic de semințe de cânepă. Într-adevăr, această rețetă este mai indicată seara, pentru că semințele de cânepă au pe lângă proteine, uleiuri și fibre, și o cantitate mare de magneziu, care ne ajută să ne relaxăm. Frunzele au avantajul că pot fi combinate cu orice alt tip de aliment, precum fructele uscate care pot fi adăugate în salate – merișoare, goji, sau nucile merg extraordinar de bine, dar și leguminoasele fierte. O linte fiartă se combină foarte bine cu o salată proaspătă. Fasolea, porumbul fac niște salate extraordinare. Vorbind e soluții rapide pentru a mânca sănătos”, sunt câteva dintre recomandările nutriționistului Cristian Mărgărit.