Inteligență culinarăNou pe piață

Cum trebuie păstrate sucurile naturale

Odată deschise, sucurile trebuie ţinute la frigider şi savurate în maximum 5 zile!

Imediat ce capacele sticlelor sunt scoase, sucurile iau contact cu aerul. Dacă sunt ţinute la frigider, cu dopul închis în timpul depozitării la rece, pot fi consumate până la cinci zile. În cazul în care sucurile desigilate nu sunt ţinute în frigider, perioada în care pot fi consumate scade la numai o zi. În a doua zi de depozitare necorespunzătoare, sucul din fructe sau legume începe, în mod natural, să oxideze, neavând conservanţi, aşadar vor putea fi observate reacţii precum schimbarea culorii sau modificarea mirosului. În momentul în care se sesizează modificări ale aspectului conţinutului, sucul nu mai poate fi consumat.

Se recomandă atenţie şi în cazul depozitării acasă a sucurilor sigilate. Sucurile naturale se simt cel mai bine în spaţii ventilate, cu temperaturi între 4-20 grade Celsius, ferite de surse directe de lumină, căldură sau îngheţ. Nu uita sucurile multe ore în maşină, dacă aerul condiţionat este oprit – conţinutul se va încălzi şi este posibil să nu te mai poţi bucura în totalitate de beneficiile nutriţionale: orice alterare a sucului implică reducerea vitaminelor şi elementelor naturale benefice organismului, elemente nutritive pe care le conţine în mod natural fiecare suc. Recomandarea noastră este ca sucurile să fie agitate bine după desigilare şi servite reci.

unnamed (1)

O idee răcoritoare– puneți în formele pentru cuburi de gheaţă suc natural  şi folosiți gheaţa astfel obţinută pentru a o adăuga în ceaiuri reci, în apă sau cocktailuri.

Sucurile româneşti Profructta sunt 100% naturale, obţinute prin presarea fructelor sau legumelor la rece şi pasteurizate scurt la 82 grade Celsius. Procesul de producţie se încheie cu îmbutelierea sucurilor în sticle din sticlă, aseptică. Sticla este cel mai potrivit material pentru îmbutelierea şi păstrarea sucurilor naturale. De la producţie şi până la noi acasă, mai sunt câţiva paşi, iar prospeţimea sucurilor depinde şi de ajutorul pe care îl oferim chiar noi, iubitorii de sucuri naturale, ajutor simplu, legat de condiţiile de transport şi depozitare.

Text: Cătălina Buzdun-Rafailă