Hrana ca stil de viațăÎn bucătărieVegetarian și vegan

Desertul fără zahăr e tot dulce şi delicios, dar mai sănătos! Învaţă să prepari pâinica din banane sau banana bread

Desertul poate fi obţinut şi fără zahăr. Ingredientul care ar trebui să îl îndulcească are, din fericire, înlocuitori mai puţin nocivi pentru sănătate, iar rezultatele sunt cu adevărat delicioase.

Astăzi vă prezentăm o reţetă pe cât de simplă pe atât de delicioasă, pâinica din banane sau banana bread.

Zahărul a devenit pentru mulţi dintre noi ingredientul obligatoriu al desertului, deși efectele sale nocive nu mai sunt de mult un secret.

Mai multe studii indică faptul că zahărul este asociat apariţiei unor afecţiuni printer care hipertensiune, infarct miodardic, pancreatită, obezitate, afecţiuni ale ficatului, malnutriţie și totodată dă dependent. Din păcate, zahărul este prezent în mai toate reţetele pentru desert.

Ingredientele naturale pot îndulci desertul

Din fericire, există o serie de reţete bazate doar pe gustul dulce al anumitor ingredient naturale. Banana bread sau pâinica din banane este un desert ușor îndulcit de cantitatea sigură de zaharoza și fructoza conţinută. De asemenea, bananele sunt o sursă de carbohidraţi(22,2%) și proteine(1.1%), fibre, potasiu și alţi nutrienţi.

Doctor Livia Firan
Doctor Livia Firan

„Fructele sunt utile prin conţinutul bogat de vitamine, minerale și apă distilată în stare pură, naturală și nu industrială. Trebuie luat în calcul că prepararea termică duce la pierderea acestor proprietăţi. Cu cât este gătit mai mult, cu atât se pierd mai multe proprietăţi. Oricum aceasta este o concesie care poate fi făcută pentru a înlocui un desert cu zahăr”, a explicat pentru Super-Hrana.ro dr. Livia Florentina Firan, medic primar diabet, nutriţie și boli metabolice, în cadrul Policlinicii nr. 10 din Bucureşti.

Se prepară în maxim 45 de minute

George Toma, degustător de ciocolată, a testat cu succes o reţetă simplă de banana bread, desertul fiind obţinut foarte rapid. Reţeta și modul de preparare au fost expuse pe unul dintre blogurile sale, cacauainbucate.ro

george toma
George Toma

„E unul dintre cele mai ușoare deserturi, pe care îl poţi face în mai puţin de o oră. Ingrediente puţine și vegane, banane, care să ţină loc de ouă, și cacao, care nu trebuie să lipsească din nici un desert. Mai important, nu are zahăr! Bananele sunt suficient de dulci încât să îl înlocuiască, iar aroma pe care o primește de la nucșoară și cacao va converti mulţi pofticioși din jur”, explică George Toma.

 

Ingrediente:
4 banane
180 gr de făină
2 linguri cacao
1 lingură praf de copt
1/3 lingură bicarconat de sodiu
1/2 lingură scorţișoară
puţină nucșoară
125 ml ulei

Mod de preparare:
Se preîncălzește cuptorul la 180 de grade.
Bananele se zdrobesc, apoi se adaugă uleiul, iar compoziţia se omogenizează.
Făina se amestecă într-un vas cu praful de copt, bicarbonatul, scorţișoara, nucșoara și, normal, cacaua.
Mix-ul se leagă cu bananele până formează o pastă aerată.
Pasta se așează în formă și se lasă 30 de minute în cuptor.

Reţeta include un număr redus de ingrediente și poate fi pusă în practică foarte ușor, după cum George ne-a demonstrate în următorul clip: