Inteligență culinară

Mânânci fripuptura cu cartofi, orez sau paste? Complet greșit! Învață să asociezi corect mâncărurile!

Din copilărie, ne-am obișnuit că cea mai bună masă e cea cu preparate „ca la mama acasă”. Mai mult, am fost obișnuiți cu ideea că trebuie să mâncăm tot, și chiar să suplimentăm cantitatea de alimente la fiecare masă, indiferent de câte feluri am servit.

Românii s-au obișnuit să mănânce mult, mai ales la mesele tradiționale în familie. Exagerăm când vine vorba de procesarea măncării, prăjitul sau tocatul cărnii și ne place să amestecăm felurile de mâncare fără să ne gândim sau să ne informăm în legătură cu posibilele consecințe.

Doctor Livia Florentina Firan, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice

Cine nu consumă carne sau pește în combinație cu cartofi, piure, orez sau paste? Este o combinație nocivă pentru organism! Garnitura corespunzătoare ar fi legume sau salate, consumate crude. Altfel, rețetele devenite deja tradiționale vor determina o fermentație care va începe încă din stomac și va ajunge în intestinul gros. Expunerea pe termen lung va determina probleme grave de sănătate la nivelul aparatului digestiv. Există o schemă foarte simplă de care oricine poate ține cont atunci când asociază alimentele. Este necesar să dezvoltăm o cultură culinară corespunzătoare pentru a evita problemele de sănătate pe care, inconștient, ni le declanșăm singuri”, a declarat pentru Super-Hrana.ro dr. Livia Florentina Firan (foto), medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, în cadrul Policlinicii 10, din București.

Asocierile greșite îngreunează digestia

Alimente cu un conținut bogat de proteine
Alimente cu un conținut bogat de proteine


Proteinele
, mai exact carne roșie, de pasăre, vânat, iepure, pește, fructe de mare, lapte, brânză, iaurt, ouă, soia, nuci, etc. produc sucuri acide pentru a asigura digestia, realizată în cazul acestor alimente mai încet.

 

Alimente cu un conținut bogat de carbohidrați
Alimente cu un conținut bogat de carbohidrați


Carbohidrații
, adică cerealele și produsele derivate, paste, pâine, biscuiți, patiserie sau legumele care conțin amidon, cum ar fi cartofii sau porumbul dulce produc sucuri digestive alcaline, se digeră rapid și au nevoie de enzime diferite decât proteinele.

Salatele, legumele, rădăcinoasele, ierburile și condimentele, semințele și uleiurile din semințe, untul, frișca sau uleiul de măsline pot fi digerate fără probleme atât cu alimentele care conțin proteine cât și carbohidrați.

Asocierea proteinelor cu carbohidrații va duce la neutralizarea enzimelor specifice fiecărei grupe de alimente. Astfel, hrana nu se va digera corespunzător, rezultând arsuri, gaze, indigestie, malabsorbție și chiar putrefacție în intenstinul gros.
Se recomandă să treacă două ore după o masă care conține carbohidrați până la consumul proteinelor și trei ore pentru a consuma carbohidați după o masă plină de proteine.

Fructele reprezintă o grupă aparte de alimente și nu trebuie asociate cu nici un alt aliment. Fructele se consumă separat, între mese, la o diferența, înainte sau după de aproximativ o oră.

Foto: theartofunity.com, wholebodyhealthohio.com