Hrana ca stil de viațăSpecialTârguri și expoziții

Președintele Klaus Iohannis: “Devine o artă să găsești produse românești pe care să le pui pe masă”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, 2 noiembrie, la deschiderea Târgului Indagra, că România are un potenţial agricol imens, dar importă o proporţie considerabilă din produsele agricole şi alimentare. Mai exact, se referea la faptul că românii consumă în proporție de 80% mere din import.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus  mai declarat că România este o ţară cu un potenţial agricol enorm, dar importă atât de mult încât “devine o artă” găsirea produselor româneşti, dânsul fiind un patriot în acest domeniu.

“Sunt un patriot în acest domeniu şi am spus în alocuţiunea mea şi cred că nu este un lucru foarte bun că suntem o ţară cu un potenţial agricol enorm, dar importăm atât de mult încât devine o artă să găseşti produse româneşti dacă vrei să pui ceva pe masă şi această situaţie trebuie să o schimbăm”, a menționat preşedintele Iohannis, în timpul vizitei printre standurile târgului.

Românii dau vina pe vreme și așteaptă momentul oportun pentru performanțe în agricultură

”Avem oameni harnici, cu iniţiativă, dar ne lipseşte infrastructura. Şi din când în când dăm vina pe vreme sau, dimpotrivă, în funcţie de ea aşteptăm un an bun în agricultură. Îmi doresc ca agricultura românească să nu mai fie un domeniu al paradoxurilor, ci unul al performanţei”, a mai spus Președintele României.

Sursa: Mediafax