AutenticCe și cum cumpărăm

LEONIDAS aniversează 15 ani de ciocolată fină în România

Rafinament, eleganţă, delicateţe, dar şi o întreagă experienţă senzorială sunt oferite de 15 ani consumatorilor români de către Leonidas. Furnizor oficial al Curţii Regale Belgiene, Leonidas a deschis primul său magazin în România în 2001, în Bucureşti, iar anul acesta aniversează 15 ani de expertiză integral oferită consumatorului român.

 “Am ales să aduc povestea Leonidas în România, deoarece eu am crescut înconjurat de pralinele Leonidas, preferatele familiei. Cea care a avut aceasta idee inspirată a fost chiar mama mea, în anul 2001, când pe piaţa din România nu exista o ciocolaterie care să ofere produse premium, cu tradiţie şi o gamă largă de sortimente. Deşi începutul a fost plin de provocări, pasiunea noastră pentru ciocolată ne-a ambiţionat să ne menţinem pe piaţă, mai ales că am simţit evoluţia, atât în comportamentul consumatorului, cât şi în know-how-ul nostru, apreciază JolyonM’Bei, reprezentantul oficial al M’B Business, compania care a adus Leonidas în România. 

În prezent, în ţară sunt deschise 9 magazine (gestionate de 2 francizori oficiali), Leonidas fiind într-o continuă evoluţie, alături de piaţa însăşi adaptându-se permanent la gusturile şi aşteptările publicului său. Calitatea superioară şi diversitatea – aproximativ 100 de sortimente disponibile – au transformat Leonidas în ciocolateria preferată a românilor. Dintre acestea, pralinele Manon Cafe şi Gianduja au rămas de mai bine de un deceniu răsfăţatele publicului. Observând dorinţa consumatorului de a experimenta tot mai multe poveşti rafinate, portofoliul Leonidas s-a extins treptat cu produse precum nuga, biscuiţi, calissons d’Aix, migdale în ciocolată, caramel, produse cu arome tipic belgiene, precum cuberdon.

Unt de cacao 100%

Prospeţimea (aprovizionarea realizându-se la fiecare 2 săptămâni), utilizarea ingredientelor de foarte bună calitate şi folosirea untului de cacao în proportie de 100% sunt factorii ce au poziţionat Leonidas în topul preferinţelor românilor. Raportul corect calitate – preţ şi flexibilitatea faţă de client îndeplinesc în fiecare zi şi în fiecare magazin visul fondatorului, Leonidas Kestekides, acela de a face pralinele belgiene accesibile oricărui iubitor de ciocolată, fără a încălca cerinţele unui produs de înaltă clasă.

Leonidas Chocolates&Cafe, o nouă destinație de senzație

După 15 ani, magazinul din str Doamnei, nr 27, Leonidas Universitate, scrie un nou capitol, pralinelor rafinate şi sofisticate, li se adaugă Leonidas Chocolates&Cafe, un nou concept în care poţi savura şi o varietate de produse specific belgiene, precum gaufre de Liege cu îngheţată, consacrată ciocolată caldă Leonidas, tort macarons, fresh-uri, cafea şi ceaiuri.

Text: Cătălina Buzdun-Rafailă