În bucătărieSpecial

Plătica – alternativa ieftină la peștii de fiță. Vezi cea mai simplă rețetă pentru a găti peștele românesc!

Consumăm prea puțin pește, iar atunci când o facem, de multe ori, opțiunile pe care le avem în marile magazine ne pun la încercare bugetul – fie că este vorba despre doradă, somon, ton sau lup de mare. De ce nu am încerca mai bine să acordăm o atenție sporită peștelui românesc – mult mai accesibil, la fel de gustos. Iar cel mai bun exemplu este plătica pentru care putem opta cu încredere în această perioadă a Postului Crăciunului, când fiecare sfârșit de săptămână aduce dezlegare la consumul de pește.

”Soluția cea mai ieftină și clasică, ca să zic așa, folosită și de călugări la mânăstire este plătica. Plătica unsă cu ulei și pusă pe grătar reprezintă cel mai simplu mod de preparare a acestui pește, fiind și extraordinar de gustos și ieftin”, a declarat pentru Super-Hrana.ro Răzvan Avram de la BonChef.ro.

Sardina, alt pește accesibil ca preț

Alt pește accesibil ca preț este sardina, care poate fi preparată similar, foarte simplu, pe grătar. ”Sardinele sunt o delicatesă și un amănunt interesant, cel puțin în Grecia am fost și am văzut că grecii mănâncă sardine, un pic mai grăsuțe, la grătar, cu vin roșu și nu cu vin alb. Un pește gras merge cu un vin roșu ceva mai taninos, un vin mai proaspăt, mai rustic, puțin taninos, pentru că taninurile taie senzația de grăsime din pește”, ne-a explicat Răzvan Avram.

Să nu uităm de crap!

Pentru că vorbim despre peștele românesc, nu puteam să uităm de crap, una dintre speciile cele mai apreciate în piețe, deși puțini sunt cei care știu să prepare această carne fără a-i altera gustul.

”Există o soluție de gătire a crapului – crap umplut cu măsline. Este o rețetă simplă, mânăstirească care nu are cum să dea greș. Un kilogram de măsline și un crap de 3 kilograme e tot ce ai nevoie. Se împart măslinele în două, jumătate se bagă în burta crapului cu niște felii de lămâie și cealaltă jumătate se scot sâmburi, se presează cu lămâie, ulei și o picătură de vin și se adaugă deasupra peștelui. Peștele se lasă la cuptor jumătate de oră iar rezultatul este excelent”, a declarat pentru Super-Hrana Răzvan Avram.