Hrana pe secțiuniÎn spatele eticheteiSpecial

Suntem furați la cântar în supermarketuri! Unul dintre cei mai apreciați Chefi din România a demascat totul

Supermarketuri de renume, din România, au ajuns să fure la cântar! Metoda a fost demascată, în cazul unor produse de un client francez, nimeni altul decât unul dintre cei mai apreciați Chefi din țară, care a mers până în pânzele albe pentru a dovedi practica anumitor companii. Retailerii au fost amendați, dar în cele din urmă au continuat să vândă produsele prezentate cu un gramaj fals.

Exact ca pe vremea când tarabagii furau clienții cu cântarul măsluit în piață! Așa au ajuns mari supermarketuri din România să își înșele clienții. Pe ambalaj este trecut un gramaj mai mare, produsul alimentar are prețul aferent respectivei greutăți, dar în realitate lucrurile stau altfel. Alimentul are o greutate mai mică!

Un super Chef acuză

Practica a fost demascată de către francezul David Contant, apreciat maestru culinar și proprietar de restaurant din București, client al celor două supermarketuri.

Conform portalului de anchete riseproject,ro, Contant a reclamat ambele companii la Autoritatea pentru Protecția Consumatorului, ANPC și la Biroul Român de Metrologie Legală, BRML. În ambele cazuri companiile au fost amendate, însă produsele au fost vândute în aceleași codiții în ciudat sancțiunilor.

David Contant este un apreciat maestru culinar
David Contant este un apreciat maestru culinar

Clientul plătește și gheața de pe peștele congelat

Ce s-a întâmplat de fapt? Contrant a cumpărat, în decembrie 2014, un kilogram de pește congelat Pangasius din magazinul Carrefour Unirii. După ce l-a decongelat, stupoare! Francezul a rămas cu 366 de grame mai puțin după topirea gheții. Aproape, jumătate din cantitate, mai exact.
Pentru a verifica dacă a fost vorba de un caz singular, el a mai cumpărate alte patru pungi din același magazin. De fiecare dată situația a fost identică.

În ianuarie 2015, după o plângere depusă la ANPC, Contant a fost informat de autoritate că reclamațiile se confirmaseră, iar compania primise amendă. ANPC a omis și chiar a refuzat să îi explice acestuia în ce au constat sancțiunile.

TVA mai mic, produsul a fost scumpit

Lucrurile nu s-au oprit aici. Produsul a dispărut o perioadă de pe raft și a reapărut cu o etichetă care indică greutatea reală, fără gheață, 700 de grame. De această dată, însă, peștele se vindea mai scump cu aproape 2 lei deși Guvernul scăzuse TVA-ul la alimente cu 15 puncte, de la 24% la 9%!

Master Cheful a schimbat supermarketul cu unul dintre magazinele METROU, din Capitală. După ce a cumpărat slănină afumată ARO, kaiser afumat ARO sau bacon Horeca Select și a ajuns în bucătărie a avut o senzaqție de deja-vu! Nu mică i-a fost mirarea să descopere că pe ambalaj era trecut un gramaj, realitatea fiind alta.

Reclamațiile lui Contant au fost confirmate de autorități
Reclamațiile lui Contant au fost confirmate de autorități

 

De această dată, Contant s-a adresat Biroului Român de Metrologie Legală. Instituția a verificat reclamația și a confirmat că francezul a avut dreptate. Mai grav, controalele s-au repetat întrucât METRO a continuat să comercializeze produsele cu gramaje „măsluite”, la fel și amenzile!

„M-au luat în serios și au mers să controleze. Au ajuns la concluzia că aveam dreptate în privința gramajelor. Magazinul METRO a continuat să vândă produsele chiar dacă a primit amenzi. Am verificat după vreo 3 trei luni! Scuzați-mă, dar asta nu s-a întâmplat o dată ci se repetă. Pentru mine e o mare fraudă, un caz penal. Au primit amendă și ei continuă să vândă. Am depus un dosar la Antifraudă, pentru că e vorba de escrocherie organizată. Nu e doar un METRO”, a declarat Chef-ul David Contant pentru riseproject.ro

Din păcate, situația nu tinde să se schimbe, deși asemenea reclamații există de ani buni. Companiile achită amenzile, cu o valoare ridicolă comparativ cu încasările. Dacă legislația ar permite aplicarea unor măsuri mai drastice probabil că retailerii ar deveni mai interesați de practicarea unui comerț corect.

Ca de fiecare dată, cel mai afectat este cumpărătorul care suportă paguba. Chiar dacă acesta reclamă, iar sesizarea se confirmă, clientul nu mai primește nici o compensație.

foto: thehoya.com, riseproject.ro, eatermagazine.ro