AutenticEMISIUNE RTVHrana ca stil de viațăSpecialVideo

VIDEO: Gabriel Roceanu ne dezvăluie secretele terroir-ului: cum strugurii şi vinul păstrează “amprenta” solului

Terroir. Un cuvânt neobișnuit pentru un neiniţiat în tainele vinului, dar un termen de maximă importanță pentru specialiști, care ştiu cum locul de proveniență al strugurilor imprimă vinului note caracteristice.

Gabriel Roceanu, manager al Cramei Oprișor, a explicat pentru Super-Hrana cum influențează solul pe care crește vița de vie gustul final al vinului, gust ce diferă în funcție de zona unde se cultivă strugurii.

Termenul ”terroir” provine din limba franceză și este derivat din latina populară: teritorium, adică pământ. Acest termen încorporează toate caracteristicile care aduc plantei cultivate în acea zonă o serie de însușiri tipice și particulare.

”Cuvântul terroir este foarte utilizat în special în lumea vinurilor. Atunci când alegem un vin de la raft ar fi foarte bine ca noi, consumatorii, să cunoaștem câteva date despre locul în care a fost produs vinul. În România, producătorii de vinuri sunt foarte avantajați întrucât aici avem terroir-uri foarte diverse și foarte atrăgătoare. Ca zone, aici intră Banatul, Oltenia, Crișana, Maramureș, Dobrogea, Moldova, Dealul Mare – fiecare cu specificul său”, a declarat pentru Super-Hrana Gabriel Roceanu, manager al Cramei Oprișor.

12240361_948293141892295_1524905803623795560_o

Strugurii roșii, pe solurile argiloase

În cazul vinurilor Cramei Oprișor, la fel ca și în cazul altor producători, terroir-ul înglobează caracteristicile de sol, climă și geografie, poziționarea plantației față de soare și față de alte elemente din natură, cursurile râurilor, etc. Terroir-ul este, de altfel, definit de două componente: macrozona și microclimatul, ambele la fel de importante.

”Noi ne aflăm în mijlocul Olteniei, unde clima este caracterizată de o iarnă blândă și o vară foarte călduroasă, acest lucru ajutând foarte mult producției de struguri. Compoziția solului joacă un rol important în stabilirea gustului vinului, iar în Oprișor avem o complexitate de soluri și de structuri ale solurilor, avem de la soluri argiloase până la calcar, pietriș și nisip. Când am plantat via, noi am ales ca soiurile roșii să fie plantate pe soluri argiloase, deoarece extractul de nutrienți pe care rădăcina îl aduce în frunze şi struguri și, mai departe, în must şi în vin, este mult mai bogat și astfel aduce valoare vinurilor roșii”, a explicat reprezentantul Cramei Oprișor.

218042_410736032314678_692012961_n

Strugurii albi, pe soluri minerale

În ceea ce privește vinul alb, ar fi foarte indicat să se obțină din struguri crescuți pe un sol în care să se găsească piatră, nisip și calcar.

”Mineralitatea este foarte importantă în obținerea vinurilor. Mineralitatea în gust este importantă mai ales pentru vinurile albe. Picătura de ploaie care ajunge la rădăcină influențează foarte mult gustul final al vinului. De exemplu, noi avem soiul Chardonnay, din care obţinem un vin care este diferit de alte vinuri obţinute din Chardonnay in România. În primul rând prin caracteristicile solului, apoi datorită coroanei de frunze și a modului în care ea este așezată față de soare, aducând aportul de arome în strugure. Aceste lucruri se prezintă în mod diferit în alte zone ale României”, a mai spus Gabriel Roceanu.

degustare vinuri Crama Oprisor

Strugurele păstrează amprenta solului în care a fost crescut

Terroir-ul nu este singurul atribut care intră în descrierea gustativă a unui vin, întrucât în proces intervine și vinificația.

”Un vin păstrează amprenta soiului, în timp ce terroir-ul aduce diferențe de nuanțe în aromă și gust. Un consumator care este incitat să guste ceva nou și diferit poate alege vinuri din același soi dar din zone diferite, pentru a se delecta cu aromele specifice zonei respective. Terroir-ul este foarte important pentru că păstează amprenta zonei respective”, a declarat pentru Super-Hrana Gabriel Roceanu, manager al Cramei Oprișor.