Târguri și expoziții

Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, sărbătorită în parcul Izvor

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a sărbătorit miercuri,10 octombrie, Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești în cadrul Târgului Bucureștilor, organizat de Primăria Capitalei prin Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – CREART, în parteneriat cu MADR, în Parcul Izvor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de ministerul Agriculturii, evenimentul a fost deschis oficial de ministrul Petre Daea împreună cu președinții Comisiilor de agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din cadrul Parlamentului, Doina Silistru și Alexandru Stănescu.

Târgul dedicat “Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești” își așteaptă vizitatorii cu preparate din carne, lapte, produse de panificație și patiserie, legume, fructe proaspete și procesate, băuturi spirtoase și vin, expuse de operatori economici, producători, fermieri, meșteri populari în cadrul celor 50 căsuțe.

De asemenea, organizatorii pun la dispoziția producătorilor alte două zone destinate gastronomiei de unde bucureștenii vor putea alege dintr-o varietate de preparate culinare românești: tocăniță de berbecuț cu mămăligă, sarmale cu păsat, fasole cu cârnați, pastramă la ceaun în sos de vin, tocăniță de vițel la ceaun, pomana porcului la ceaun, varză călită cu cârnați, pui la ceaun cu mujdei și mămăligă, gulaș unguresc, ciorbă țărănească de pui, zeamă acră.

În cadrul târgului se găsesc și produse atestate și înregistrate în Registrul Național al Produselor Tradiționale ce provin din județele Brașov, Botoșani, Vâlcea, Bihor, Covasna, Galați, Maramureș, Prahova și Municipiul București.

Cei interesați pot achiziționa produse specifice județului Brașov: brânză de burduf în coajă de brad de la Bran, telemea de oaie/vacă, cașcaval afumat/neafumat, urdă dulce/sărată/sărată cu mărar, pastramă de berbecuț, porc și vițel, cârnați afumați de oaie/porc/oaie+vită, mușchi de porc afumat, slănină, tobă.

Cozonacul domnesc, produs tradiţional românesc din județul Botoșani, a cărui istorie începe din Evul Mediu este deja o adevărată vedetă a târgurilor culinare din ţară, dar și de la expozițiile internaționale.

Din zona veche a Covurluiului (județul Galați) o diversitate de produse din lapte și carne vor fi prezente la această ediție: brânzeturi din lapte de capră/vacă/oaie, precum și alte specialități din carne de porc/vită/oaie.

Nici preparatele din pește atestate tradițional nu vor lipsi de la această ediție a târgului, astfel din Prahova oferta producătorilor va fi: păstrăv copt și afumat la jar, zacuscă de păstrăv, cârnați de păstrăv, file de păstrav afumat, iar din jurul Bucureștiului oferta va fi de: salată cu icre de crap, salată icre de știucă, zacuscă cu pește.

Produsele din carne atestate tradițional care se vor regăsi în cadrul târgului sunt: mușchi file, cârnați din topor, ”cârnați cu ambâț”, ”cârnați cu miroase de usturoi ca altă dată”, jumări, carne la garniță, pastramă de berbecuț. Iar pastrama afumată din județul Vâlcea “Ca altădată” va fi un bun prilej de întâlnire a consumatorului cu tradiția oltenească.

Dulcețuri, mai multe sortimente de zacuscă și siropuri se regăsesc în oferta producătorilor din Covasna, iar din București sunt aduse plăcinte făcute după rețete vechi boierești cu mere, dovleac, brânză dulce, brânză sărată și brânză dulce cu stafide.

Primul produs cu Indicație Geografică Protejată (IGP) pentru România, Magiunul de prune Topoloveni este, de asemenea, disponibil pentru vânzare în cadrul acestui eveniment.

De asemenea, vizitatorii târgului găsesc aici produse ale stupului: miere de salcâm, de mană, de tei, polifloră, de rapiță, faguri, polen, păstură, propolis brut și tinctură de propolis, apilarnil, lăptișor de matcă, ceară de albine.

Producătorii din nord-vestul țării își prezintă oferta bogată de băuturi spirtoase tradiționale: pălincă din prune, mere, piersici, gutui și caise.

Pe lângă produsele agroalimentare româneşti, producătorii au adus şi produse cosmetice realizate din uleiuri vegetale, obiecte de decor realizate de meşteşugari şi meşteri populari, precum ceramică de Horezu sau Corund, ii din borangic, ii de Breaza, opinci, costume populare oltenești, obiecte decorative din lemn, icoane, păpuși, linguri.

Ziua Națională a produselor agroalimentare românești a fost marcată și în acest an în toată țara prin organizarea de programe și manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social și științific, destinate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului.