AVICARVIL sărbătorește 12 ani de activitate pe piața agrozootehnică din România.
Compania AVICARVIL a luat naștere în anul 2008, an în care a devenit parte din grupul Carmistin, crescând odată cu acesta. Pentru Avicarvil drumul a început odată cu preluarea platformei Oltchim – înființată în 1978, una dintre cele mai mari platforme avicole din România, cu o experiență vastă – de peste 30 de ani, în creșterea și producția de carne de pasăre.
Fermele deținute de societate la momentul preluării acesteia au fost modernizate printr-un amplu program de investiții, investiții ce au început chiar în anul 2008, prin retehnologizarea fermelor, mărirea capacității de sacrificare a abatorului existent și construcția unei platforme logistice.
În anul 2019 a fost inaugurată a doua unitate de abatorizare pentru platforma avicolă din judeţul Gorj, cu o capacitate de 10 milioane de păsări/an, platformă ce a mărit capacitatea de producție și abatorizare la 20 de milioane de pui vii/an, comparativ cu 2 milioane de pui/an în 2008, la preluarea platformei.
Sistemul de creștere a puilor este unul complex, ce cuprinde popularea fermelor proprii cu pui de 1 zi, creșterea puilor până la vârsta de sacrificare, abatorizarea și distribuţia produselor în reţeaua proprie de magazine, dar și prin alte canale de distribuţie. Brandul sub care sunt comercializate produsele companiei este „LaProvincia”, brand care se regăsește și în cele 36 de magazine proprii din zona Olteniei.
Avicarvil deține prima fermă de creștere a puilor din România care include producerea de energie verde. Puii sunt hrăniţi 100% cu furaje naturale și sunt crescuți în ferme izolate din punct de vedere al biosecurităţii, cu toate halele automate și întregul climat computerizat. Astfel este asigurat un mediu sănătos de creștere ce respectă toate standardele impuse de Uniunea Europeană, privind bunăstarea animalelor.
În perioada următoare, Avicarvil continuă proiectele de investiții pentru creșterea capacităților din ferme, până la sfârșitul anului 2020 finalizându-se lucrările pentru ferma Prundeni, care va genera o capacitate suplimentară de cca. 1,8 milioane de pui/an (creștere de cca. 10%). De asemenea, până la sfârșitul anului 2021, încă 60 de hale vor fi modernizate. Halele compun avicola Olt aflată în conservare de mai bine de 5 ani și au fost achiziționate anul trecut în baza unei tranzacții de 1.6 mil. Euro. Modernizarea halelor va conduce la o creștere de capacitate de cca. 8,5 milioane de pui/an (peste 40 % din capacitatea actuală).
„În cei 12 de ani de prezență în România am evoluat către un model de business dezvoltat, odată cu nevoile partenerilor şi cu dinamismul industriei în care acţionăm. În continuare, ne uităm spre viitor și spre soluții inovatoare în industria creșterii și producției cărnii de pasăre, la bunele practici care au dat rezultate la nivel internaţional, într-un context similar cu cel al României. Astfel, susținem un model de promovare a inovației și a acccesului fiecărei persoane la o hrană sănătoasă, produsă responsabil, într-o manieră transparentă.” Tiberiu Berbece, Director General Adjunct Grup Carmistin
Toate acestea nu ar fi posibile fără echipa noastră de pofesioniști, care își aduce zilnic aportul la succesul Avicarvil. Compania a început cu un număr de 50 de angajați, ajungând în prezent la peste 1000 de angajați în zona Olteniei, devenind astfel un mare angajator în această zonă mai puțin dezvoltată din punct de vedere economic.
„Ne bucurăm să avem în echipă oameni care sunt alături de noi încă de la început, dar și oameni noi, care aduc un suflu nou organizației prin viziunea lor. Mulțumim întregii echipe Avicarvil, fără de care succesul companiei nu ar fi fost posibil. Fiecare membru al echipei, indiferent de poziția sa în marea familie Avicarvil, aduce, prin efortul său, un plus de valoare companiei.” Tiberiu Berbece, Director General Adjunct Grup Carmistin
Pentru anul 2020 Avicarvil pregătește și o serie de proiecte cofinanțate de UNIUNEA EUROPEANĂ din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, menite să îmbunătățească competențele profesionale a unui număr de 182 de viitori absolvenți din învățământul secundar și terțiar non-universitar (liceele tehnologice, școli profesionale și/sau postliceale) din regiunile SV Oltenia și Sud-Muntenia, cu domiciliul Regiunile mai puțin dezvoltate ale României, în vederea creșterii gradului lor de ocupare pe piața muncii într-un interval de 24 de luni. Cele două programe – „Profesioniștii de mâine, elevii de astăzi – PROMIT” și „Accesul tinerilor la viitor – ACTIV”, vor intra în implementare la jumătatea acestui an.
„Oferim acestor elevi posibilitatea de a participa la sesiuni de informare, orientare și consiliere profesională în sesiuni de consiliere individuală și de grup, efectuarea unor stagii de practică în unitățile noastre de producție, obținând calificări de nivel 3 și 4, precum și obținerea unui loc de muncă în cadrul Avicarvil la finalizarea studiilor. Este esențial să ajutăm la formarea tinerelor generații și să ajutăm la crearea de forță de muncă specializată în domeniu”, a declarat Tiberiu Berbece, Director General Adjunct Grup Carmistin.