Legislație

Fenomen periculos în magazine! Rafturile ar putea rămâne goale, producătorii să-și sisteze activitatea!

Rafturile ar putea rămâne în curând goale din cauza prețurilor care se prăbușesc și încep să nu mai acopere costurile de producție! Avertismentul vine din partea consilierului de strategie al guvernatorului Băncii Naţionale a României, Adrian Vasilescu. Acesta spune că noua amenințare la nivel european este reprezentată de deflație.

”Creșterea prețurilor este un fenomen pervers. Schimbările de direcție se fac rapid de la o perioadă la alta. Prețurile când urcă, când coboară, în funcție de evenimente. Nu cu mult timp în urmă, în Uniunea Europeană, era o teamă teribilă de inflație, iar acum s-au întors lucrurile și, în actualitate, este teama de deflație.

Adrian Vasilescu (foto: Revista Biz)

Acum câteva zile, EUROSTAT a publicat un tablou al mișcării prețurilor în toată UE. Dacă ne referim numai la zona euro, vedem că 12 țări, dintre cele 19, care fac parte din zona euro, sunt deja în deflație. Asta înseamnă că prețurile scad sub nivelul zero. Care este pericolul? Când prețurile scad, producătorii nu mai vor să fabrice, comercianții nu mai vor să vândă. Rafturile magazinelor se golesc. Oamenii pot rămâne cu banii în buzunare și să nu mai aibă ce să cumpere.

Alte țări, între care Germania și Franța, sunt cu o inflație foarte anemică. Aproape în zona de risc și sunt gata și ele să intre în deflație”, a spus Adrian Vasilescu, consilier de strategie al guvernatorului Băncii Naţională a României (BNR), la DC News.