Legislație

Accesul în centrele comerciale fără certificat verde! Anunțul șefului DSU Raed Arafat!

Actualizare: Conform noilor declarații făcute astăzi de secretarul de stat Raed Arafat care a anunțat că o nouă hotărâre de guvern a fost aprobată pentru a clarifica ”anumite neînțelegeri juridice”. ”Acolo se mai întâmplă ca între ce vrem să apară în hotărârea CNSU și ce se publică pot apărea diferențe”, a spus Arafat. Acesta a arătat că măsurile anunțate – cele cu privire la accesul în mall-uri și centre comercial numai pe baza certificatului verde, se vor aplica. ”O să vedeți hotărârea publicată și măsurile”, a spus Arafat.

Accesul rămâne liber în mall-uri și centre comerciale, conform actului normativ publicat în Monitorul Oficial și care conține noile restricții anti-Covid intrate în vigoare începând de astăzi, luni – 25 octombrie.

Hotărârea adoptată, vineri, de Guvern pentru instituirea noilor restricții valabile de luni nu include, în varianta publicată în Monitorul Oficial, obligația de a prezenta certificatul verde la intrarea în malluri sau hoteluri.

Vă reamintim că secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a prezentat, vineri, noile restricții care urmau să intre în vigoare luni. Potrivit, acestuia, accesul în malluri urma să fie permis pe baza certificatului verde – care atestă că o persoană este vaccinată, a trecut prin boală în ultimele 180 de zile sau este testată negativ.

Și pentru hoteluri urma să fie obligatoriu certificatul verde.

Aceste măsuri au fost propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin hotărârea 91, și validate apoi prin hotărâre de Guvern, după cum a anunțat și Raed Arafat.

Totuși, în hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial acestea nu mai apar, arată G4media.ro.

Singura măsură care vizează mall-urile este cea privind programul, între 5.00 și 21.00