Legislație

Robert Chioveanu, ANSVSA: Am semnat protocolul cu ANPC. Va intra în vigoare ”cât de curând”

Protocol ANSVSA-ANPC pentru o mai bună colaborare între cele două autorități cu responsabilități de control în sectorul agroalimentar. Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Robert Chioveanu, a anunțat că a semnat protocolul cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, iar documentul va intra în curând în vigoare.

”Eu l-am semnat în urmă cu două săptămâni şi l-am trimis către ANPC. Cred că va intra vigoare cât de curând. Este un protocol pentru asigurarea funcţionării adecvate a sistemului de control oficial în domeniul alimentelor şi nu este pentru o perioadă limitată. În ceea priveşte comerţul online cu alimente, aflat în continuă creştere, responsabilităţile ANSVSA ţin de verificarea înregistrării comercianţilor şi a respectării cerinţelor de siguranţa alimentelor, iar cele ale ANPC ţin de verificarea modului în care consumatorii sunt informaţi asupra produselor pe care le cumpără, înainte şi după efectuarea comenzilor”, a spus Robert Chioveanu într-un interviu acordat Agerpres.

Citiți și: Protocol pentru controale simultane ale ANSVSA și ANPC