AMRCR: Parteneriate durabile cu producătorii locali, sprijin pentru vârstnici și donații consistente
Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) vine cu noi informații și actualizări despre acțiunile pe care membrii organizației le inițiază și le derulează pentru a sprijini eforturile de limitare și menținere sub control a situației epidemiologice.
În continuare, vă reprezentăm cele mai recente inițiative/programe/acțiuni ale membrilor AMRCR:
Livrarea cumpărăturilor la domiciliu pentru vârstnici
Mega Image se alătură inițiativelor de voluntariat din întreaga țară și alocă linia telefonică Sună Mega! pentru a facilita accesul la cumpărături livrate la domiciliu persoanelor cu vârste de peste 65 de ani și celor cu dizabilități. Astfel, pe toată perioada măsurilor de urgență COVID-19, la numărul de telefon 0800.410.900, care poate fi apelat în mod gratuit, non-stop, operatorii din call-center-ul Sună Mega! vor prelua apelurile persoanelor care se află în imposibilitatea de a se deplasa și, în funcție de adresa la care locuiesc, le vor redirecționa către asociații și organizații care asigură livrări gratuite cu ajutorul voluntarilor.
Pentru a-i ajuta pe voluntari să facă cumpărăturile eficient, echipele de consilieri clienti pregătesc în magazine comenzi personalizate cu produse de bază, gata de livrare. În plus, voluntarii au prioritate la casele de marcat și respectă regulile de prevenție pentru cumpărături în siguranță.
500 de pachete cu alimente de bază pentru familiile nevoiașe
METRO Cash& Carry România continuă să rămână aproape de persoanele vulnerabile si cu nevoi speciale. „În această perioadă, dorim ca distribuția alimentelor să fie îndreptată în siguranță către categoriile de persoane, cele mai sensibile, direct la domiciliile acestora, prin colaborarea constantă pe care o avem cu Banca pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor”, arată oficialii METRO Cash& Carry România. Au fost identificate aproximativ 500 de persoane la risc iar pachetele cu alimente au ajuns la copii din familii defavorizate din județul Dâmbovița și împrejurimi: familii cu copii care trăiesc sub pragul sărăciei, copii din comunități rurale la risc și lăsați în grija bunicilor (Cojasca, Iazu, Fântânele – jud. Dâmbovița), familii în izolare (din cauza întoarcerii din străinatate a părintilor), precum cei din periferia Bucureștiului. METRO România mulțumește Băncii pentru Alimente București și partenerilor sai locali pentru implicare! Mai multe detalii aici: https://www.linkedin.com/company/229643/
Cumpărături pentru vârstnici și persoane vulnerabile
Înțelegând că fiecăruia dintre noi îi este bine atunci când și celorlalți le este bine, PROFI a demarat încă de la începutul lunii aprilie un proiect de solidaritate prin care vârstnicii și persoanele vulnerabile aflate în imposibilitatea de a se deplasa pentru a-și face cumpărături pot primi acum acasă produsele de care au nevoie. ”Ne bucurăm că apelul nostru de sprijin pentru persoanele de peste 65 de ani, dar și alte categorii aflate în dificultate, pornit în Timișoara, a găsit ecou în rândul unui număr tot mai mare de voluntari. Împreună, putem ajuta acum mai multe persoane. Indiferent de distanța dintre noi, rămânem alături și împreună mergem mai departe”, a declarat Pawel Musial, directorul general PROFI. Voluntari ai asociațiilor United Way România, Rotaract, Vă ajutăm din Timișoara, Look Inside și FITT, prin intermediul unui sistem de comunicare oferit de rețeaua de telefonie DIGI, preiau comenzi și duc alimente de la PROFI la ușa persoanelor care au nevoie de sprijin din Timișoara, Cluj și București. Din această săptămînă, s-au adăugat proiectului și voluntari de la Platforma “Vecinul Tău”, astfel că sprijinul oferit de PROFI ajunge de acum în mai mult de 40 de localități.
Un nou parteneriat, cu Crucea Roșie România
Brico Dépôt România semnează un nou parteneriat în lupta împotriva pandemiei și se alatură campaniei „România salvează România”, lansată de Crucea Roşie România, pentru a consolida raspunsul autorităţilor naţionale şi locale ȋn pandemia Covid-19. Astfel, Brico Dépôt România donează Crucii Roșii Române 20.000 de măști sanitare, în valoare de 15.000 de euro. Măștile vor fi distribuite, cu sprijinul filialelor de Cruce Roșie, către unitățile sanitare cu pacienți COVID, instituțiile care sunt ȋn prima linie la nivel de județ, precum Jandarmeria şi ISU, cât şi către voluntarii de Cruce Roşie, din județele: Arad, Bacău, Constanța, Suceava, Satu Mare și Vrancea. Împreună construim viitorul.
Parteneriate durabile cu producătorii locali
cora România susține producătorii locali, cu care a dezvoltat parteneriate durabile, spre beneficiul consumatorilor. Așadar, toate hipermarketurile cora comercializează preponderent produse românești, fie că este vorba despre legume, fructe sau carne. ”Programul cora alege românește confirmă recunoașterea noastră a faptului ca produsele românești sunt de calitate. În această perioadă, mai mult ca oricând, producătorii români au nevoie de susținerea noastră”, arată oficialii cora România.
Donații în produse cu valoare de peste 800.000 de lei
În această perioadă dificilă, IKEA și-a pus în aplicare viziunea și a luat măsuri pentru a sprijini angajații și comunitatea. De la începutul situației generate de COVID-19, IKEA România și-a intensificat eforturile de suport în starea de urgență prin donații în produse de peste 800.000 de lei făcute deja în toată țara. Pentru a ajuta la protejarea sănătății persoanelor afectate direct de pandemie, IKEA, în parteneriat cu Asociația Zi de Bine, a mobilat complet centrul de spitalizare Bucureștii Noi pentru pacienți COVID-19 cu simptome medii din București, inaugurat recent. În colaborare cu Auchan Retail România și Leroy Merlin România care au dezvoltat proiectul împreună cu Ministerul Sănătății, unitatea de 7.500 mp a fost dotată cu 350 de paturi IKEA, saltele și perne, precum și soluții pentru bucătării, zona de masa si cea de relaxare, textile și alte produse pentru a ajuta atât pacienții cât și personalul medical.
Implicarea companiei suedeze nu se oprește aici. IKEA a răspuns apelului lansat de managerii instituțiilor spitalicești și a demarat o campanie de amenajare a spitalelor din Brăila, București, Roșiori, Constanța și Cluj care tratează pacienții cu COVID-19. Valoarea donațiilor este de 60.000 de euro, peste 3.500 de pacienți și cadre medicale putând beneficia de materialele puse la dispoziție.
Împreună cu World Vision, IKEA România a făcut donații de alimente pentru 628 de persoane din comunitățile vulnerabile din Urziceni și București. De asemenea, prin Concordia și grupul de inițiativă Casa Buna, un număr de 300 de persoane din Centrul Social Sfântul Lazăr și persoane defavorizate din zona Ferentari au beneficiat de alimentele donate.