Pentru profesioniști

Mega Image a preluat magazinele Nic

Grupul Belgian Delhaize, oparatorul celui mai mare lanţ de supermarketuri din România, a prelua lanţul de supermarketuri NIC din Bucureşti. Tranzacţia este analizată de către Consiliul Concurenţei.

Compania Mega Image SRL controlată de grupul belgian de retail Delhaize şi care deţine lanţul de supermarketuri Mega Image, a preluat activităţile de comerţ cu amănuntul, inclusiv o parte a activelor aferente acestor activităţi, desfăşurate în două magazine, din Bucureşti, aparţinând General NIC Import Export S.R.L, anunţă un comunicat al Consiliului Concurenţei care analizează operaţiunea.

Mega Image a preluat toate supermarketurile NIC, amplasate în Piaţa Amzei, Dorobanţi şi Cotroceni. Astfel, belgienii îşi vor consolida poziţia în centrul capitalei, Piaţa Amzei, unde mai deţin o unitate la mică distanţă de NIC. La fel şi în zona Dorobanţi. Vor intra însă şi într-o zonă neacoperită încă-piaţa Cotroceni.

“Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea observaţiilor şi punctelor de vedere de la agenţii economici terţi referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa de pe piaţă”, informează instituţia.

Fondat in 1995, Mega Image este cel mai mare lant de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 433 magazine în Bucuresti, Constanţa, Ploiesti, Brasov, Târgovişte si alte orase din tara, sub marcile Mega Image (201), Shop&Go (229), AB COOL FOOD (1), Gusturi Romanesti (2).

Mega Image face parte din Delhaize Group, retailer international înfiinţat in 1867 in Belgia ce opereaza în prezent pe trei continente.

General Nic import Export SRL este deţinută de familia Ghinea (Niculaie şi Alexandra) şi a fost fondată în anul 1990, prin deschiderea primului magazin din Bucureşti specializat într-o gamă largă de produse de tutun şi băuturi fine şi cadouri, Nic Classic. Ulterior, compania a deschis magazine de tip supermarket şi un magazin cu articole pentru copii.

În momentul de faţă compania operează trei supermarketuri în Bucureşti, în zona Dorobanţi (str Radu Beller), Cotroceni (str Elefterie) şi în Piaţa Amzei. La acestea se adaugă magazinul de tutun Nic Classic şi cel pentru copii Nic Kids.

Compania a raportat în 2014 o cifră de afaceri în valoare de 59 de milioane de lei şi un profit net de 4,1 milioane de lei.

Sursa: Economica.net