Preparatele din carne de porc se conservă cel mai bine după ce sunt afumate cu lemn de fag ars. O familie din Tălmaciu aplică rețeta de peste o sută de ani
Preparatele din carne de porc, afumate cu lemn de fag ars au impresionat atât de tare autoritățile, încât familia Oancea din Tălmaciu, județul Sibiu a obținut atestatul de produs tradițional pentru fiecare specialitate preparată de peste o sută de ani fără nici o problemă. Generații întregi au respectat secretul rețetei ce a asigurat mica afacere cu mezeluri de casă și care și astăzi le asigură traiul de zi cu zi.
Mariana Oancea este descendenta unei familii vechi din Tălmaciu, județul Sibiu, specializată în producția de preparate afumate din carne de porc. Rețeta este aceeași și a fost stabilită de străbunici, care au transmis-o mai departe din generație în generație.
„Pot spune că noi cu ele ne-am născut. Le ştim dintotdeauna. Noi în produse nu punem niciodată conservanţi, doar sare, piper, usturoi, iar fumul este şi el natural, din lemn de fag. Avem cârnaţi de porc, pastramă, tobă, cartaboş, slănină de porc, toate produse tradiţionale. Şi oamenii ştiu că la noi nu sunt folosite chimicale şi de aceea vin în număr mare. Zic că le plac produsele noastre, că sunt bune. Nici nu avem preţuri foarte mari. Cred că sunt preţuri accesibile, iar calitatea nu se compară. Mănânci doar carne. E sută la sută carne, fără niciun conservant. Fumul lemnului de fag le ţine să nu se strice”, a povestit pentru Super-Hrana.ro Mariana Oancea.
Rețeta are peste 100 de ani
Femeia a oficializat secretul familiei, reușind să obțină atestat de produs traditional pentru fiecare preparat. De altfel, ea a fost unul dintre primii afaceriști cu atestat de producător tradiţional ecologic şi îşi vinde produsele în Piaţa Ţărănească “Transilvania”, în Sibiu.
“Nu avem angajaţi. Lucrăm doar noi. De vândut, vindem doar aici, în Piaţa Ţărănească şi avem clienţi care vin acasă, în Tălmaciu. Pentru ei am deschis un mic magazin. Şi acolo vindem tot noi”, a explicat pentru Super-Hrana.ro Mariana Oancea. Pentru a respecta tradiția, Mariana Oancea a și-a luat, totuși un ucenic, pe fiica sa în vârstă de 13 ani, Gabriela.
Secretul lemnului de fag
Oferta familiei Oancea, deși vorbim de delicatese pentru care se muncește din greu, este una generoasă. Un kilogram de pastramă costă 25 de lei, unul de cârnați costă 22 de lei, cartaboşul 18 lei kilogramul, iar toba, 20 de lei.
Membrii familiei susțin că poţi păstra în condiții normale produsele cumpărate de la ei pentru o vreme îndelungată fără ca acestea să se altereze. „Dacă au aer, doar se usucă, în rest nu se întâmplă nimic. Nu se strică”, ne-a explicat spune Gabriela, fiica Marianei Oancea.
Porcii, crescuţi pe lângă casă
Săptămânal, în ograda din Tălmaciu se taie 2 – 3 porci. Carnea trebuie sortată, trebuie asezonată, pusă la fum. Trebuie aromatizaţi cârnaţii, făcut cartaboşul sau toba. După o anumită perioadă, când fumul şi-a făcut treaba produsul poate fi scos şi pus pe tarabă.
„Tăiem 2- 3 porci pe săptămână. Vindem tot. Din asta trăim, altceva noi nu ştim să facem. Creştem animalele şi facem aceste produse. Nu creştem noi toţi porcii că nu am avea cum. O parte îi avem noi şi o parte îi cumpărăm de la oameni, din sate, condiţia e să fie crescuţi acasă. Eu fac asta de vreo 10 ani. Înainte de mine, au făcut părinţii, bunicii. Socrul meu are 80 de ani, şi părinţii lui tot asta făceau. Înainte de a vinde aici, în Piaţa Ţărănească, mergeam cu produsele în târguri, cum făceau părinţii şi bunicii noştri. Aici e simplu, acasă e greul”, povesteşte Mariana Oancea.
La 35 de ani, tălmăceanca spune că tot ce îşi doreşte este să îi meargă măcar la fel de bine ca acum. Şi speră ca peste ani, copiii să păstreze tradiţia, să nu li se piardă numele şi reţeta produselor preparate de ei din generaţie în generaţie.