Pâinea de Alămor, făcută cu dragoste: “Atâta mi-e de drag să fac pita asta că nu vă puteţi imagina”

O femeie cu adevărat hotărâtă – asta este prima impresie pe care o lasă Maria Ranf fiecărui om care trece pe la standul ei din piața țărănească de la Sibiu, locul unde vinde pâine de casă, coaptă pe jar de lemn, în cuptor tradiţional.

Femeia te îmbie să îi guşti pâinea, iar apoi al ei eşti! Nu vei mai mânca pâine de altundeva. Pâinea făcută în Alămor, judeţul Sibiu, de Maria Ranf, nu are asemănare, ceea ce o ”califică” pe sibiancă să se alăture campaniei noastre ”Oamenii din spatele gustului de toamnă”.

Cei care au avut bunici la ţară, poate îşi amintesc gustul pâinii care se făcea cândva în cuptorul unde ardeau lemnele şi rămânea jar numai bun pentru pâine. După ani de zile, în care a încercat tot felul de meserii, iar soţul muncit din greu printre străini, în Germania, Maria Ranf a spus că “ce e destul, e destul”. I-a spus soţului că trebuie să o asculte şi să investească toţi banii adunaţi cu sudoare în Germania, în pâinea de casă. Nu a dat greş! De doi ani, în fiecare sâmbătă vinde cel puţin 50 de pâini în Piaţa Ţărănească “Transilvania” din Sibiu.

Munceşte de când dau zorile miercuri, până duminică seara.

La Maria Ranf, weekedul începe luni şi se termină miercuri. Dacă îi e greu? Da! Îi e greu, dar când vorbeşte de pita ei, îi joacă inima de bucurie. “Mi-e drag! Atâta mi-e de drag, că de abia stau cu ochii deschişi. Nu îi mai pot ţine ochii deschişi de oboseală, dar atâta mi-e de drag să fac pita asta că nu vă puteţi imagina. Şi mi-e drag de clienţii mei. Mi-e drag să ştiu că le dau o pâine sănătoasă. Şi ei vin tot timpul. De doi ani, cine a venit o dată, nu mai cumpără din altă parte şi îmi urează sănătate, să le mai pot face pită. Omul vine sâmbăta, cumpără o pită şi mănâncă o săptămână şi sâmbătă vine iar. Acum, că e cald, ţine garantat o săptămână. Iarna ţine şi două-trei săptămâni”, ne spune, bucuroasă, Maria, în timp ce taie din pâine şi ne dă să gustăm.

Gustul pâinii de altădată

Are dreptate. Nu se compară gustul acestei pâini cu niciun alt fel de pâine. Ba da! Cu cel al cărui gust parcă îl uitasem. Pâinea făcută de bunica în cuptor cu lemne. O pâine care nu era niciodată albă. Iar Maria Ranf ştie de ce. „Făina albă nu e pentru pâine. Pâinea bună se face cu tot ce are bobul de grâu. Făina albă o folosim la prăjituri, la cozonac, nu la pâine”.
De ce “pâinea de casă” cumpărată din brutărie nu seamănă cu pâinea Mariei Ranf? Pentru că acolo, în sat, la Alămor, pâinea este făcută după reţeta pe care Maria o ştie din generaţie în generaţie, o frământă manual şi nu pune niciodată drojdie. “Noi facem pâine fără niciun aparat. Totul se face manual. Nu avem niciun fel de utilaj, facem pâinea în cuptor cu lemne, o frământăm cu mâna. Ginerele meu are 60 de hectare de pământ şi cultivăm grâu şi porumb. Nu cumpărăm nimic, drojdie nici pomeneală. Facem pâine cu maia de pită. După ce frământăm pita în troacă, radem tot, ca să curăţăm şi din aluatul ăsta ras frământăm iar şi punem la dospit. Asta e maiaua. Pe vară lăsăm la dospit două-trei zile, iar iarna lăsăm o săptămână. Aluatul acesta capătă o fermentaţie aşa faină, că nu trebuie să pun drojdie în pită. Ăsta e tot secretul”, mărturiseşte Maria Ranf.

Şi aşa, cu o pâine de aproximativ 2 kilograme, de la Alămor, o familie nu duce lipsă de acest aliment timp de o săptămână. „Nu te duci să cumperi trei pite, fiecare cu 5 lei, cumperi una cu 15 lei şi mănânci o săptămână, că pita mea nu se strică”, spune Maria Ranf.

De doi ani, sibienii sunt obişnuiţi să vadă pe Maria Ranf i să îi cumpere pâinea de la Piaţa Ţărănească „Transilvania”. Pentru a avea pâinea proaspătă sâmbătă, Maria şi soţul ei se apucă din timpul nopţii de miercuri spre joi. „Doar eu şi soţul ne ocupăm de asta. Amândoi frământăm. El face primii paşi, când turnăm apa cu sare, apoi fac eu, că el nu ştie să o bată bine. O frământ ca pe cozonac, o bat, o împăturesc, o învârtesc, că mi-e drag. Până se face pâinea, fac şi câte 50 de lichii. Mi-e tare drag să lucrez. Şi lucrez pentru noi, pentru familie. Câştigăm amândoi un salariu bunicel pe lună, dar lucrăm acasă, nu facem naveta. Vindem 40 – 50 de pâini. Ce rămâne, ducem acasă, dăm la vecini, la oamenii apropiaţi şi ce prinde mucegai dăm la porci”, povesteşe Maria.

Şi-ar dori să găsească un spaţiu unde să îşi vândă scoverzile(n.r. scovergi), lichiile(n.r. lipii) şi mai ales pita de Alămor. Şi-ar dori să le vândă într-un magazin cu produse tradiţionale, pentru că nu şi-ar duce pâinea făcută cu sudoare şi dragoste într-un magazin, expusă cu alte feluri de pâine de brutăre, care poate fi mai ieftină, dar nicidecum mai bună.

O decizie înţeleaptă

Înainte cu doi ani, Maria Ranf lucra în Sibiu, ca agent de pază. Făcea naveta. Când soţul a împlinit al treilea an de muncă în Germania, Maria a luat o hotărâre: „A venit cu nişte bănuţi şi am zis să facem ceva cu ei, să nu cheltuim să ne alegem cu nimic. Şi am făcut asta. Soţul meu m-a ascultat, a făcut aşa cum am zis eu, pentru că eu am crescut cu reţetele astea, eu nu le iau de la nimeni. Dacă iau de pe internet o reţetă, mie nu îmi iese produsul. Eu cu reţeta de pită m-am născut în casă. Când am avut 16 ani, am frământat prima dată pită, la fel cum e asta de astăzi”, ne povesteşte Maria începutul poveştii pitei de Alămor.

Are 50 de ani şi spune că şi-ar dori multe, dar nu o prea mai ajută vârsta şi sănătatea îi e şubredă. Dar, cu ochii în zare, ne spune ce ar face dacă ar avea cu 10 ani mai puţin: „Să fi fost de 40 de ani acu`… Apăi făceam un lanţ de magazine de produse tradiţionale, doamnă! Aia făceam. Să mănânce omul sănătos, nu toate prostiile. Să îmi zică oamenii că îi hrănesc sănătos, cum zic acum când le dau pită! Asta aş face, dar a trecut vremea! Să mă ţină Dumnezeu sănătoasă, măcar să fac pită!”, ne mai spune Maria Ranf.