Cum așezăm mâncarea în frigider. Știai că alimentele au locul lor bine stabilit pe rafturi?
Nici laptele și nici ouăle NU se pun pe rafturile de pe ușa frigiderului, greșeli frecvente la aranjarea alimentelor care trebuie păstrate la rece.
Puțină lume știe că în interiorul frigiderului temperatura nu este aceeași pe rafturi sau în sertare, motiv pentru care mâncarea greșit ”plasată” are șanse să se strice mai repede decât ne-am aștepta. Astfel, sunt câteva reguli simple cu privire la cum așezăm alimentele la rece, păstrând în minte faptul că pe rafturile de jos, temperatura este mai scăzută, în timp ce locul cel mai…călduros este reprezentat de rafturile de pe ușa frigiderului.
O categorie specială o reprezintă fructele și legumele care trebuie ținute în sertarele speciale!
Iată cum trebuie să așezați în frigider 10 alimente importante
1. Ouăle trebuie ținute într-un loc în care temperatura este constantă – adică pe raftul din mijloc. Se păstrează în cartonul cu care au fost cumpărate și nu se recomandă transferul lor în acei suporți de plastic ce vin câteodată ”la pachet” cu frigiderul.
2. Laptele este deseori pus pe raftul de sus al frigiderului sau pe cel de pe ușă când, de fapt, ar trebui să stea în partea de jos, cât mai în spatele raftului, acolo unde temperatura este cea mai scăzută.
3. Iaurtul, smântâna și brânza proaspătă trebuie și ele păstrate pe rafturile de jos, acolo unde temperatura mai scăzută. O idee este să folosiți un platou rotativ care să vă ușureze accesul la aceste alimente.
4. Pachetele cu carne proaspătă este obligatoriu să se țină pe raftul poziționat cel mai jos, acolo unde temperatura este minimă și unde dacă apar scurgeri din pachet, nu se murdărește întreg frigiderul.
5. Legumele se mențin proaspete dacă au puțină umiditate, așa că ele se țin în sertarul special inscripționat pentru aceste produse sau care indică un mediu mai umed. Se recomandă păstrarea lor în ambalajele originale sau în pungi de plastic, dar care nu sunt închise strâns și pot ”respira”
6. Fructele se păstrează în sertarul cu umiditate scăzută, în ambalajele originale sau în pungi care nu se închid total. Citricele, însă, pot fi păstrate fără ambalaje. Ca pont, se recomandă ca legumele și fructele să nu fie spălate decât înainte de consum pentru că apa poate favoriza apariția mucegaiului sau crearea unui mediu favorabil bacteriilor.
7. Mezelurile au nevoie de temperatură scăzută așa că dacă frigiderul nu are un raft dedicat, se va alege o poziționare în partea de jos.
8. Untul și anumite brânzeturi nu au nevoie de o temperatură foarte scăzută, așa că pot fi puse pe raftul de montat pe ușa frigiderului și, de multe ori, chiar inscripționat pentru păstratrea în condiții optime a acestor lactate. De precizat că aici este cea mai…călduroasă zonă de depozitare din frigider.
9. Condimentele și sosurile conțin de regulă oțet și sare ca și conservanți naturali, așa că pot fi păstrate în siguranță tot pe raftul de pe ușa interioară a frigiderului. Regula se aplică și pentru borcanele cu murături sau pentru uleiuri speciale precum cel de susan sau nuci. Uleiul de măsline sau cel de floarea-soarelui, însă, nu se păstrează la frigider.
10. Sucul de portocale se poate păstra și el pe ușa frigiderului atât timp cât este un produs pasteurizat. În cazul sucului proaspăt stors, se va opta pentru un raft mai răcoros din partea de jos.