Afaceri mari și miciHrana pe secțiuni

Suport total pentru economia națională: Grupul Cris-Tim a achitat în avans impozitele la buget

Sursa: Newmoney.ro

Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai importanți jucători pe piață produselor alimentare, se află în situația în care modificarea comportamentului de consum nu pune în pericol stabilitatea financiară a companiei, capacitatea de protecție a clienților și a celor 2500 de angajați ai săi.

Pentru a susține eforturile sistemului medical, familia Timiș, deținătoarea grupului Cris-Tim, a donat 1.45 milioane lei, în cadrul teledonului „Români împreună‟, pentru utilarea secţiilor ATI cu echipamente și aparatură medicală. Criza epidemiologică prin care trecem afectează întreagă economie, efectele negative atât din perspectiva dimensiunii cât și din cea a duratei, fiind greu de evaluat.

“Una dintre valorile grupului Cris-Tim a fost, încă de la înființare, grijă pentru oameni, astfel că suntem mândri de implicarea noastră alături de Fundaţia Mereu Aproape în dotarea cu echipamente și aparatură medicală a secțiilor AȚI din toată țara” a declarat Cristina Timiș, vicepreședintele grupului Cris-Tim,  în cadrul Teledonului „Români Împreună”.

În dorința de a veni în sprijinul eforturilor de susținere a economiei, de echilibrare a bugetului de stat și a celor locale, companiile grupului Cris-Tim au achitat în avans taxele și impozitele datorate, renunțând să beneficieze de facilitățile anunțate de autorități. Astfel, o suma totală de 20 de milioane lei a fost direcționată către bugetul de stat și cele locale.

“Deciziile pe care le-am luat sunt născute din spirit de solidaritate, din respect pentru oameni, sunt contribuții modeste făcute în sprijinul celor profund afectați de această situație extraordinară. Ne bazăm mai mult că oricând pe inspirația, seriozitatea și profesionalismul celor care gestionează criză medicală. Avem așteptări foarte mari de la cei care gestionează bugetele administrațiilor de stat, în speranța unui viitor în care execuția bugetară nu va mai fi creditată de companii, mă refer la identificarea unui mecanism mai eficient de rambursare a TVA-ului și plata la timp a concediilor medicale. Sperăm că industriile mai puțin afectate să ni se alăture, fiind convinși că actuală criză este șansă schimbării paradigmei României neputincioase” a declarant Radu Timiș, președintele grupului Cris-Tim.