-Ce și cum cumpărămLegislație

UCPR: Fermierii români produc carne de pasăre sănătoasă și sigură. Niciun crescător nu folosește hormoni, nu încalcă legea!

#image_title

Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR)  asigură consumatorii că produsele provenite din lanțul de producție avicolă din România sunt sănătoase şi sigure pentru consumul uman și condamnă ferm dezinformarea consumatorilor creată de afirmații false făcute în spațiul public de specialiști în nutriția umană, ”care nu cunosc legislația specifică și tehnologia folosită”.

Conform unui comunicat al UCPR remis astăzi, joi – 23 februarie, producătorii autohtoni lucrează la nivelul celor mai înalte standarde tehnologice, în conformitate cu legislația europeană, oferind produse de calitate superioară şi sigure pentru o alimentație sănătoasă.

„UCPR condamnă orice informație incorectă, care generează anxietate și chiar panică la nivelul consumatorilor cu privire la alimentația ce conține carne de pasăre. În acest sens, combatem ferm afirmațiile false făcute de specialiști în nutriția umană care nu cunosc tehnologia de creștere a păsărilor de carne și nici legislația în domeniu și care dezinformează publicul cu privire la vârsta de sacrificare a puilor crescuți în mod convențional, la aspectele organoleptice (culoarea cărnii, a oaselor și duritatea acestora), la sănătatea și bunăstarea păsărilor și la siguranța alimentară”, susțin reprezentanții Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.

Fermă avicolă

Creșterea puilor de carne din România, aliniată legislației europene

Pentru corecta informare a opiniei publice, UCPR precizează că tehnologiile de creștere a puilor de carne în România sunt reglementate de legislația europeană, prin Regulamentul 543/2008 și prin Directiva 43/2007.

Astfel, conform sursei citate, creșterea păsărilor în fermele autorizate sanitar-veterinar se face după cele mai moderne tehnologii, iar supravegherea sănătății păsărilor se face permanent prin programe de autocontrol și control oficial, în baza legislației specifice. La nivelul Uniunii Europene, puii crescuți convențional (în adăpost, fără ieșire în aer liber, cu microclimat și furajare controlate) asigură circa 90% din totalul consumului de carne de pui.

Aproximativ 10% din carnea de pui este obținută prin tehnologii alternative prevăzute de legislația UE, respectiv: crescuți în spații închise – sistem extensiv, crescuți în semi- libertate, crescuți în aer liber – tradițional, crescuți în libertate totală – tradițional.

”Din cauza costurilor ridicate și implicit a unui preț de piață mai mare, în România, puii crescuți prin tehnologii alternative în ferme reprezintă circa 3-4% din total producție realizată”, se mai arată în comunicat.

Citiți și: S-a lansat oficial La Floreasca, creator de povești culinare. Și o rețetă spectaculoasă de pui pe pâine la cuptor!

La ce vârstă sunt sacrificați puii în fermele din UE și România

UCPR aduce clarificări și în ceea ce privește vârsta de sacrificare a puilor în UE și în România: în ultimii ani, a fost de circa 6 săptămâni, la greutatea de 2,1-2,2 kg în viu.

În ceea ce privește depistarea reziduurilor de antibiotice, a substanțelor farmacologic active şi a altor reziduuri, aceasta se realizează în baza Regulamentului 37/2010 şi a Ordinului 95/2007.

”Facem precizarea că antibioticele sunt permise în creșterea pasărilor doar pentru tratamente curative, la recomandarea şi sub semnătura medicului veterinar, cu respectarea timpului de așteptare înainte de sacrificarea păsărilor. Drept urmare, antibioticele nu se utilizează în mod sistematic în creșterea pasărilor, ci doar ocazional, la nevoie, ca formă de tratament. Toate tratamentele de necesitate și vaccinările obligatorii se fac în apa de băut, nu injectabil la fiecare pasăre în parte. Mai mult decât atât, programul de control oficial pentru reziduuri este aprobat anual de către Comisia Europeană, aceasta stabilind numărul de probe pentru control în funcție de numărul de păsări din țară”, se mai specifică în textul trimis de UCPR.

În completare, UCPR mai afirmă că tot Comisia Europeană recomandă şi verifică anual metodele de analiză şi control utilizate în laboratoarele de stat, iar recoltarea probelor pentru analize se face inopinat de către ANSVSA care este auditată anual la capitolul reziduuri.

”Amintim că Directiva 96/22, transpusă în legislația noastră prin Ordinul 199/2006 interzice comercializarea şi utilizarea hormonilor în creșterea pasărilor și niciun crescător de păsări din România nu încalcă aceasta lege”, se mai arată în comunicatul care este semnat de președintele Consiliului director al UCPR, profesor universitar dr. Ilie Van.

EFSA cere fermierilor să încetinească ritmul de creştere a puilor

În altă ordine de idei, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a recomandat marţi, 21 februarie, fermierilor să încetinească ritmul de creştere a puilor, să înceteze să mai ţină găinile în cuşti şi să reducă densitatea animalelor pentru a îmbunătăţi condiţiile de creştere a păsărilor, transmite Bloomberg.

Recomandările formulate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) în două rapoarte separate se adaugă celor cu privire la creşterea porcilor, care au fost emise anul trecut şi vin într-un context în care efectivele de animale de pe continent se reduc din cauza unor epidemii şi a costurilor mari cu nutreţul şi energia.

În cazul puilor de carne, ritmul de creştere ar trebui plafonat la 50 de grame pe zi, pentru a menţine păsările sănătoase şi active, se arată în recomandările publicate marţi de EFSA. De asemenea, găinile ouătoare nu ar trebui ţinute în cuşti iar tăierea ciocului, pentru a preveni rănile, ar trebui eliminată, deoarece nu este necesară dacă sunt utilizate practici bune de gestionare a efectivelor de păsări, a adăugat EFSA.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară mai susţine că păsările ar trebui să aibă acces la “verande acoperite” pentru a putea căuta hrană în timpul zilei. Însă această recomandare ar putea să fie dificil de respectat în condiţiile în care Europa se confruntă cu o pandemie fără precedent de gripă aviară, care a ucis zeci de milioane de păsări şi a obligat ţinerea păsărilor în spaţii închise în unele ţări. Găinile ouătoare au fost afectate în mod special, ceea ce a dus la explozia preţului ouălor în magazine.

Comisia Europeană, executivul comunitar, a comandat aceste studii şi intenţionează să revizuiască legislaţia UE în domeniul bunăstării animalelor, în conformitate cu cele mai noi date ştiinţifice, până la finele acestui an.