AMRCR solicită noii coaliții majoritare să renunțe la “taxa de solidaritate“ și să sprijine mediul de afaceri
AMRCR solicită noii coaliții majoritare să renunțe la așa zisa “taxă de solidaritate“ și să continue să sprijine mediul de afaceri, calea sigură și sustenabilă pentru atingerea obiectivelor sociale. Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) a transmis un comunicat de presă în care arată că membrii AMRCR sunt toți mari contribuabili care și-au achitat obligațiile fiscale cu celeritate, chiar și în avans, pentru a susține bugetul național, iar o așa numită „taxă de solidaritate” penalizează, fără excepție, doar pe aceia care și-au asumat toate îndatoririle și și-au onorat toate obligațiile, manifestându-și totodată loialitatea față de statul român pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea.
Membrii AMRCR – mari contribuabili la bugetul de stat
”Toți membrii AMRCR sunt mari contribuabili la bugetul de stat și se achită, în mod transparent și responsabil, de obligațiile fiscale conform legii din România. Din acest punct de vedere, menționăm și faptul că în perioada pandemiei, pe lângă sarcinile financiare impuse de conformările solicitate de autorități, pe care ni le-am asumat din primul moment, au existat situații în care mari retaileri și-au achitat obligațiile fiscale cu celeritate și chiar în avans pentru a putea susține bugetul național”, se arată în comunicatul AMRCR.
Marile rețele amintesc că pe parcursul întregii crize sanitare s-au concentrat să menținem magazinele operaționale și aprovizionate cu tot ceea ce este necesar pentru ca populația să aibă acces la mărfurile de care are nevoie indiferent de tensiunile, problemele sau blocajele cu care ne-am confruntat în lanțul de aprovizionare. ”De asemenea, prin eforturile pe care le facem permanent suntem profund implicați în viața comunităților în care ne desfășurăm activitatea, multe dintre activitățile reprezentanților societății civile active fiind susținute în diverse forme de către marii retaileri”, arată membrii AMRCR.
Rețelele comerciale – printre cei mai mari angajatori din România
De asemenea, AMRCR subliniază că membrii săi reprezintă companii care achită, lunar, salarii pentru un număr semnificativ de salariați la nivel național. ”Toate rețelele comerciale se numără printre cei mai mari angajatori de pe piața românească conform diverselor statistici, o treime din top 15 angajatori la nivel național, fiind retaileri. Mulți dintre aceștia își continuă investițiile și susțin salariile angajaților la un nivel peste medie, străduindu-se în același timp să ofere consumatorilor români produse cât mai variate la prețuri cât mai competitive. Un argument în acest sens sunt și statisticile Eurostat care spun că indicele prețurilor din România reprezintă 55% din media UE”, se arată în comunicarea AMRCR.
”Căutăm, pe toate planurile, să fim un partener solid și serios pentru autoritățile centrale și locale și facem toate eforturile ca mărfurile și producătorii locali să aibă, într-un ritm cât mai rapid, o prezență extinsă pe rafturile magazinelor, contribuind la dezvoltarea economiei românești. Toate aspectele de mai sus riscă să fie anulate, printr-o simplă și singură măsură care este adusă în discuție, am putea spune cu regret, ca de obicei, în preajma sărbătorilor sfârșitului de an, când toate proiecțiile și planificările bugetare sunt deja stabilite, fără ca astfel de propuneri să fie însoțite de prea multe explicații. Așa numita „taxă de solidaritate” penalizează, fără excepție, doar pe aceia care și-au asumat toate îndatoririle și și-au onorat toate obligațiile, manifestându-și totodată loialitatea față de statul român pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea”, transmite AMRCR în numele membrilor săi.
”Cei care nu au fost vizați de impunerea unei astfel de taxe credem că se pot felicita pentru inspirație și viziune managerială și pot conta liniștiți pe solidaritatea celor care au avut ghinionul să își asume un parteneriat pentru stabilitate economică într-o perioadă complexă și plină de incertitudini. În plus, vrem să subliniem că argumentul potrivit căruia o astfel de taxă ar fi fost aplicată și în altă țară nu poate fi validat fără rezerve, întrucât nu putem avea o cunoaștere clară a contextului și obiectivelor pe care le-ar fi urmărit. Putem însă invoca evaluări care arată că modelul de dezvoltare adoptat de România a fost unul în general de succes și a permis recuperarea unor decalaje regionale comparativ cu 1990. Un exemplu în acest sens poate fi regăsit la link – https://hirado.hu/2021/10/11/guvernatorul-bancii-nationale-ungare-recomanda-ungariei-modelulromanesc-privind-cresterea-nivelului-de-dezvoltare/#.”, se mai arată în comunicatul AMRCR.
AMRCR cere coaliției guvernamentale să analizeze impactul direct și colateral al unei ”taxe de solidaritate”
AMRCR, în numele membrilor săi, adresează noii coaliții care se află la putere, coaliție majoritară, ”să analizeze în profunzime impactul direct și colateral al impunerii unei “taxe de solidaritate” selectivă asupra celor care au fost motoarele cele mai puternice ale creșterii economice a României”.
”În consecință, sperăm că vor alege să continue să sprijine mediul de afaceri, care prin investiții și performanțe economice va fi în măsură să genereze, gradual și sustenabil, resursele financiare suplimentare către bugetul de stat, necesare și pentru atingerea obiectivelor sociale asumate”, se încheie comunicatul AMRCR, organizație membră a Confederației Patronale ”Concordia” și a organizației ,,EuroCommerce“ și care include următorii membri: Altex, Artima, Auchan, Brico Depot, Carrefour, Columbus, Cora, DM Drogerie Markt, Decathlon, Dedeman, Flanco, Hornbach, Ikea, Jumbo, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny, Profi, Selgros.