Busuioc românesc cu frunza cât palma, cu aromă de anason sau lămâie. Vezi cum poți savura formidabilele specii autohtone
Busuiocul a devenit în ultimii ani una dintre cele mai iubite plante aromatice alimentare din România. Cultura consumului de busuioc, bine împământenită în țările mediteraneene, a prins și în România, unde până nu de mult planta era utilizată în scopuri strict religioase sau ornamentale. Cercetătorii Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău au reușit să omologheze câteva super-specii autohtone.
Busuiocul, studiat din 1996
Cercetătorii Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău au demarat începând cu anul 1996 o serie de studii asupra busuiocului, ca plantă aromatică alimentară.
„În trecut, la noi, busuiocul ocupa suprafețe nesemnificative în cultură, era cultivat sporadic în ghivece ca plantă ornamentală sau folosită și cunoscută ca plantă sacră în cultul bisericii. Din 1996 am abordat busuiocul ca plantă condimentară, utilizată în alimentație”, a explicat pentru Super-Hrana.ro dr. Ing. Costel Vînătoru, cercetător în cadrul SCDL Buzău.
Dr. Ing. Costel Vînătoru, cercetător în cadrul SCDL Buzău
În acest timp, specialiștii buzoieni au reușit să stabilizeze o specie autohtonă, „Aromat de Buzău”, caracterizată prin gustul și mirosul puternic, intens, specific busuiocului obișnuit. Pornind de la această specie, cercetătorii au realizat un portofoliu impresionant de specii derivate, obținute pe căi exclusiv naturale, prin butășire, cu diverse caracteristici și arome.
Variante noi obținute prin butășire
„Principalele arome întâlnite la aceste specii noi sunt: aroma de cuișoare și anason imprimată de eugenol, aroma de lămâie dată de substanța denumita citral sau aroma de anason imprimată de substanța denumită anetol”, ne-a spus dr. ing. Costel Vînătoru.
O altă super-specie, cu adevărat spectaculoasă, este cea cu frunza imensă, cât palma. Diamentru unei asemenea frunze ajung și la 19 centimetri.
Atunci când intri în serele SCDL Buzău ești învăluit imediat de parfumul inconfundabil al tufelor de busuioc. Este locul unde cercetătorii dezvoltă și asigură continuitatea noilor specii. De aici sunt recoltate și semințele din care pot fi oținute super-speciile autohtone debusuioc buzoian.
De altfel, semințele pot fi achiziționate de la SCDL Buzău și cultivate de orice român în ghiveci sau în propria grădină.
Vezi cât de simplu poți cultiva busuioc în ghiveci tot anul
Dar adevărata magie are loc atunci când frunzele plantei-minune ajung în salate sau cocktail-uri, moment în care se dezlănțuie o adevărată simfonie culinară.
„Busuiocul cu frunza lată sau cel cu aromă de cuișoare se potrivesc de minune în salate sau diverse preparate culinare. Cel cu aroma de anason sau lămâie se potrivește de asemenea în rețete culinare sau îm băuturi cum ar fi ceaiurile sau cocktail-urile”, ne-a explicat dr. ing. Costel Vînătoru.
„Bombă”de nutrienți
„Planta de busuioc este foarte bogată în nutrienți. Busuiocul proaspăt conține o multitudine de vitamine, minerale și alți nutrienți necesari corpului uman pentru o buna funcționare. Busuiocul este o sursă importantă de calciu, Vitamina A, Vitamina B6, Vitamina C, dar și o importantă sursă de minerale cum ar fi fier, potasiu, magneziu și fosfor. Este de asemenea, bine de știut că planta de busuioc conține și anumite substanțe importante, cum ar fi taninul, substanță ce conferă busuiocului proprietăți antiseptice și antispasmodice, orientina si vicenina, substanțe active care protejează celulele organismului de efectele negative ale radiațiilor ultraviolete, flavonoide și compuși volatili, care au efecte antiinflamatoare puternice”, explică dr. medicul Cătălin Luca pe siteul său.
Busuiocul își are originea în Asia și Africa și este întâlnit ca plantă perenă în formă sălbatică în insulele din Pacific. Busuiocul a fost cultivat pentru prima dată în India și Indonesia, în timp fiind extins pe aproape tot globul, cele mai cultivate zone fiind Asia, Africa, centrul și sudul Americii.
În Europa nu se cunoaște cu exactitate perioada când a încput cultivarea aceastei plante, însă documente referitoare la prezența speciei se găsesc încă din vremea lui Alexandru cel Mare, care atesta că planta era cultivată în Grecia. În România, se presupune că busuiocul ar fi patruns în jurul cu sec. XVI.
