Vânzările la alimente și băuturi: cea mai mare creștere din an, în luna septembrie
Vânzările brute de alimente, băuturi și tutun au crescut cu 27,6% în luna septembrie, iar cele ajustate sezonier au înregistrat un avans de 27,3%, față de aceeași lună a anului trecut. Este cea mai mare creștere lunară din acest an comparativ cu rezultatele obținute în aceeași lună a anului precedent.
Comparativ cu luna august, vânzările de alimente şi băuturi au înregistrat un declin de 5,1% ca serie brută şi un avans de 1,2% în funcţie de sezonalitate, a mai anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de magazinulprogresiv.ro
În primele nouă luni ale lui 2015, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul de alimente, băuturi şi tutun a crescut cu 16,3% ca serie brută şi cu 15,4% în funcţie de sezonalitate şi numărul de zile lucrătoare, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Per ansamblu, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2015, o creştere de 6,9%, ca serie brută, respectiv 6,4% în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor INS.