Controale la un mare abator din cauza depozitării necorespunzătoare a deșeurilor
Abator luat în vizor de oamenii legii! Mai multe plângeri ale unor cetățeni au făcut ca echipe mixte de poliţişti şi inspectori sanitar-veterinari să descindă la un abator aflat la ieşirea din Râmnicu Sărat, spre Focşani, în județul Buzău.
Inițial, o sesizare a fost făcută către Prefectura Buzău, în care se reclama faptul că resturi şi deşeuri de origine animală sunt aruncate pe un teren din spatele abatorului, potrivit adevărul.ro.
”În urma unei sesizări, poliţiştii, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare s-au deplasat pe un teren de pe raza municipiului Râmnicu Sărat, unde a fost reclamată existenţa mai multor resturi şi deşeuri de origine animală. Au fost derulate verificări pentru a stabili cu exactitate provenienţa acestora şi împrejurările în care au ajuns pe terenul respectiv”, a explicat Ane Mari Vrapciu, purtător de cuvânt al IPJ Buzău.
Totodată, un localnic din Râmnicu Sărat a postat, zilele trecute, două clipuri video în care se putea observa clar situația de la abatorul aflat la ieșirea din municipiu.
În imagini se pot observa resturi provenite din sacrificarea animalelor, aruncate pe un teren din vecinătate.
Reprezentanţii Poliţiei Râmnicu Sărat şi Direcţiei Sanitar-Veterinare Buzău au descins la locul respectiv, iar verificările continuă și astăzi, joi – 16 iulie.
Totodată, la faţa locului s-a deplasat şi prefectul judeţului, Leonard Dimian, iar zilele următoare autorităţile urmează să dispună măsurile prevăzute de lege.