Alimente cu ZERO calorii – există cu adevărat? Un nutriționist din România tranșează problema!
Se vorbește (prea mult) despre așa-numitele alimente cu zero calorii, ba chiar de alimente care ar avea calorii negative și pe care le poți consuma la discreție, fără nici un risc pentru sănătate și, important, pentru siluetă.
Și, totuși, cât este marketing și cât este adevăr în spatele alimentelor cu zero calorii sau cu calorii negative? Există astfel de alimente, au ele efectul așteptat sau totul este doar o găselniță de a promova noi regimuri alimentare pentru persoane disperate să slăbească cu efort minim? La toate aceste întrebări ne-a răspuns nutriționistul Marie Vrânceanu în cadrul unei ediții a emisiunii Super-Hrana difuzată zilnic, de luni până vineri, de la 8:25, pe postul România TV.
În ciuda reclamelor agresive și a multitudinii de informații venite din toate zonele, nutriționistul susține clar și răspicat că nu există alimente cu zero calorii.
”Din păcate nu există alimente care să aibă zero calorii. Ca orice mit – și miturile sunt nenumărate în nutriție, s-a pornit totuși de la o realitate științifică, o realitate care a fost apoi denaturată. Practic totul pleacă de la termogeneza indusă de alimente. Fiecare aliment pentru a putea fi digerat, metabolizat, asimilat are nevoie de un anume număr de calorii, are nevoie de energie. Astfel, există categorii de alimente care necesită o cantitate mai mare de energie pentru a fi digerate – cum sunt, de exemplu, proteinele pentru a căror asimilare avem nevoie de mai multă energie”, a explicat pentru Super-Hrana.ro nutriționistul Marie Vrânceanu.
Deficitul caloric al alimentelor, anulat de alte alimente
În spatele mitului zero calorii există explicații științifice care spun că există alimente care produc mai puțină energie, dar consumă mult mai multă energie atunci când se face asimilarea lui în organism.
”Un exemplu concret este broccoli. Toată lumea zice că mănâncă broccoli, era și o carte pe internet scrisă de o englezoiacă, cred că a fost tradusă și în română foarte senzațională, care spunea că aceste alimente au calori negative. Este foarte adevărat că broccoli ca să fie digerați, asimilați au nevoie de 80 de calorii și ei furnizează 25 de calorii, deci avem practic o negativitate de 55 calori care este consumată din țesutul adipos. Practic, la un kilogram de broccoli eu aș avea un deficit de 550 de calorii. Dar după aceea mă apuc să mănânc o pizza care are cam 1.200 de calori, deficitul este anulat”, ne-a vorbit specialistul în nutriție, despre cum este anulat deficitul caloric al unor alimente.
În diete sunt prevăzute și caloriile pentru termogeneză
Atunci când ajungi în cabinetul unui nutriționist și îți este calculat necesarul de calorii zilnice, se iau în calcul inclusiv aceste calorii pentru termogeneză.
”Teoretic putem să facem acest exemplu simplificat care nu este departe de realitatea științifică. În realitate însă, atunci când noi luăm în calcul metabolismul general al unui individ consideră inclusiv termogeneza indusă de aceste alimente pe care acea persoană le consumă într-o zi. Practic eu, dacă fac dieta unui pacient și spun pacientul acesta are un necesar caloric zilnic de 2.000 de calorii, în acele 2.000 de calori sunt incluse aceste calorii pentru termogeneză”, a explicat nutriționistul cum se calculează necesarul caloric al unui pacient.
Proteinele primul element luat în calcul la dietă
Chiar dacă pare destul de greu de crezut, atunci când nutriționistul pune la punct planul de dietă pentru pacientul său, primul lucru pe care îl ia în calcul este asigurarea surselor de proteină.
”Dacă am mânca în fiecare zi doar alimente care au nevoie de mai mult energie pentru a fi asimilate decât produc efectiv nu am avea un tonus foarte bun și nici o alimentație diversificată. Nu recomandăm așa ceva pentru că nutriția este o știință ce lucrează cu niște date foarte precise după care noi ne ghidăm. Atunci când calculăm și facem dieta unei persoane, primul lucru pe care trebuie să-l luăm în considerare sunt proteinele, pentru că sunt cele mai importante din punct de vedere al nutriției, apoi ceilalți macronutrienți”, a adăugat Marie Vrânceanu.
Iată o listă cu alimente care au mai puține calorii decât cele necesare pentru a le digera
Broccoli
Țelină
Castraveți
Spanac
Morcov
Napi
Ceapă
Zucchini
Salată
Varză
Varză kale
Conopidă
Usturoi
Ciuperci
Ardei gras
Mango
Mere
Grepfrut
Lămâi
Comentariile sunt închise.