Autentic

COQ AU VIN- Cea mai căutată rețetă pe NET în 2016

Conform căutărilor pe GOOGLE, reţeta-vedetă a anului 2016 a fost “Coq au vin”, mai exact, cocoş în vin.  Echipa SUPER-HRANA.RO vă ajută cu ea.

Chiar dacă gătirea acestui preparat durează mai mult faţă de alte preparate cu carne de pui, în final, gustul şi aroma preparatului sunt cele care fac diferenţa.  Aveţi nevoie de următoarele ingrediente:

  • Un cocoş de aproximatim 3 kg
  • Trei linguri mari de unt
  • 250 gr de şuncă
  • 800 ml de vin roşu
  • 400 ml supă de pui
  • O lingură paste de tomate
  • Două-trei frunze de dafin
  • ¼ linguriţă cimbru
  • Trei căţei de usturoi
  • Două linguri amidon
  • Sare şi piper după gust

Pentru garnitura de lângă preparat aveţi nevoie de următoarele ingrediente:

  • 12 cepe de dimensiuni mici sau medii
  • Două linguri ulei
  • 150 ml de vin
  • O frunză dafin
  • 4 tulpini pătrunjel
  • Cimbru
  • 450 gr ciuperci
  • Două linguri de unt şi o lingură de ulei
  • Sare şi piper

Mod de preparare

După ce cocoşul a fost spălat bine, acesta trebuie proporţionat. Înainte, într-o tigaie încinsă se pune la topit untul alături de bucăţelele de şuncă, după ce acestea au fost puţin rumenite, se scot din tigaie şi se adaugă bucăţile de carne de cocoş proporţionate. Carnea se prăjeşte uniform pe ambele părţi până devine aurie. După ce a fost prăjită pe ambele părţi, se adaugă şi şunca în tigaie pentru încă 10 minute.  Următorul pas este de a aduga supa de pui şi vinul peste carne, până aceasta este acoperită. Se adaugă pasta de tomate, frunzele de dafin, cimbrul, şi usturoiul strivit, se lasă la foc mic pentru 20, 30 de minute, până ce carnea devine moale.

Pentru a prepara garnitura, tăiaţi cepele cu grijă astfel încât să rămână întregi şi le căliţi la foc mic pe ambele părţi. Din vinul în care fierbe carnea de cocoş, puteţi lua 150 ml de şi adăugaţi peste ceapă. Adăugaţi toate condimentele şi lăsaţi la fiert până când se înmoaie. Ciupercile le căliţi în unt şi ulei până se rumenesc  împreună cu sarea şi piperul.

După ce carnea s-a facut, la final, se adaugă carnea, şunca şi ciupercile lângă ceapă. Amindonul se amestecă cu sosul de vin, încet pentru a nu se forma cocoloaşe, apoi se adaugă în sosul de vin şi se mai fierbe pentru câteva minute.

Acest preparat se serveşte alături de o garnitură de legume la grătar sau cuptor.

Text: Camelia Diaconu