OMS s-a răzgândit! De fapt carnea roșie nu-i așa de rea!
Confruntată cu valul de proteste și contestații apărute după publicarea unui studiu care face o legătură între consumul de carne roșie și mezeluri și creșterea riscului de cancer, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a făcut un pas înapoi. Noua poziție adoptată este că studiul „nu cere oamenilor să nu mai mănânce carne procesată, ci indică faptul că reducerea consumului unor astfel de produse ar putea diminua riscul de cancer colorectal”, anunță AFP.
Bazându-se pe mai mult de 800 de studii, Centrul internațional de cercetare asupra cancerului al OMS (International Agency for Research on Cancer, IARC) a clasificat produsele prelucrate din carne, cum sunt mezelurile, în categoria agenților „cancerigeni pentru om”, în timp ce carnea roșie (care, potrivit centrului, include, pe lângă carnea de vită, și pe cea de porc și de mânzat) a fost clasificată ca „probabil cancerigenă”.
Producătorii de carne din întreaga lume au respins violent raportul IARC. Ministrul australian al agriculturii l-a numit „o farsă”, în timp ce North American Meat Institute a acuzat IARC că „a răstălmăcit cifrele pentru a atinge un anumit rezultat”, mai notează AFP.
Schimbându-și însă poziția, OMS nu a reușit să elucideze, de fapt, nicio problemă. Singurul element concret din noua abordare este acela că, începând de anul viitor, experții vor începe „să-și concentreze eforturile în direcția implicațiilor asupra sănătății publice a ultimelor progrese ale științei și a locului cărnii procesate într-un regim alimentar sănătos”.
De ce doar începând de anul viitor? Pentru că, recunoaște organizația cu jumătate de gură, stadiul actual al cercetării științifice „nu permite” determinarea unei cantități sănătoase pentru consumul de carne. Mai pe românește, de fapt nu știm, dar ne place să speriem lumea.
Și totuși, există un pericol?
După apariția studiului atât de alarmist prezentat de OMS, Cancer Research UK Science a publicat la rândul său un text menit să pună lucrurile la punct. Din care aflăm, desigur, că da, un consum mare de carne roșie nu e chiar cel mai bun lucru pentru sănătate (dar știam asta deja). Și că procentul avansat de IARC (17% risc sporit de cancer colorectal) poate părea mare, dar nu este. Pentru că, pur și simplu, cancerul colorectal reprezintă doar 3% din totalul cancerelor. Iar 17% din 3% nu prea pare un motiv suficient ca să sperii întreaga omenire să nu mai mănânce carne roșie.
Oricum, nici un studiu n-a reușit până acum să explice modul concret în care carnea roșie proaspătă ar putea favoriza cancerul (că e vorba de substanțele pe care le conține sau că ar fi vorba de tratamentele termice la care ar fi supusă). În schimb, în cazul cărnii procesate, s-a dovedit deja că anumiți componenți folosiți la industrializare (unele din deja celebrele E-uri) ar putea favoriza apariția cancerului.
În concluzie, până când OMS va reuși să comunice care ar fi cantitatea de carne roșie, proaspătă și procesată, pe care avem voie s-o mâncăm zilnic fără a ne pune viața în pericol, rămâne cum am stabilit. O dietă echilibrată, cu de toate, dar fără excese, reprezintă în continuare cea mai sigură soluție.
Foto: sciencedaily.com