Telemea din lapte de oaie sau de vacă? Cum faci diferența indiferent de mirosul brânzei!
Telemea de vacă sau telemea de oaie – cum faci diferența între cele două brânzeturi, în afară de testul mirosului? Telemeaua proaspătă de oaie poate fi recunoscută de cumpărător cu ajutorul unui mic truc, ne spune oierul Dan Petrescu, președintele Asociației Profesionale a Ciobanilor din România. Fermier în județul Argeș, Petrescu este nemulțumit de valul de neîncredere indus față de brânza produsă de micii producători.
”Cărărezele ar schimba gustul laptelui”
Dan Petrescu demontează acuzațiile aduse micilor fermieri că ar pune în laptele de vacă și căcăreze de oaie sau de capră pentru a da miros brânzeturilor proaspete. ”În primul rând, căcăreaza plutește deasupra laptelui, poți să o ții și o săptămână în lapte și tot asta se întâmplă. În al doilea rând, brânza ar prinde un gust oribil dacă lași laptele mult timp cu căcăreze în el. Nu are nici o legătură cu grăsimea, cu oaia, absolut nicio legătură. Oamenii nu știu despre ce e vorba și ei cred ce aud“, a declarat Dan Petrescu pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.
Oierul din județul Argeș spune că oricât de mult timp s-ar ține căcărezele în lapte, acesta tot nu va prinde miros de oaie și pe deasupra se va și strica: “Ne se poate ține laptele mai mult de 4-5 ore în căldură, iar la rece dacă îl ții căcăreaza aia plutește deasupra, nu are absolut nicio influență asupra laptelui în afară de germenii pe care îi transmite atunci când este ținut în căldură, în rest absolut nimic. Poți să ții și trei săptămâni căcăreze în laptele de oaie și nici vorbă să îi dea vreun miros de oaie. Eu fac vă fac probă și dau exemplu pe chestia asta. Asta e bătaie de joc pentru opinia publică, să informeze oamenii în felul ăsta. Pai ce vor să transmită, să nu mai cumpere oamenii de la fermieri și să se ducă să cumpere de la supermarket?“.
Cum verifici dacă brânza e din lapte de oaie
Pentru ca să nu mai existe dubii pentru cumpărători dacă o telemea proaspătă este din lapte de oaie sau din lapte de vacă, Dan Petrescu a dezvăluit și un pont pe care îl poate pune în practică oricine, chiar în fața tarabei de unde vrea să cumpere brânză. “Cum își pot da seama oamenii că brânza este de oaie într-adevăr? Păi în primul rând trebuie să știe să se uite la culoare, o brânză de oaie are culoarea alb-murdar spre gri și nu își schimbă niciodată culoarea. De asemenea, ei pot să încerce brânza și vă spun și cum. La brânză maturată iei o firimitură de brânză, o pui pe mână, deasupra palmei și freci ca și când ar fi o cremă. Dacă este într-adevăr brânză de oaie, în 20 de secunde trebuie să intre în piele. Dacă nu intră în piele și se strânge pe deasupra mizerie înseamnă că are lapte de vacă sau de capră în ea. Oricine poate să încerce lucrul ăsta“, a spus Dan Petrescu.
Telemeaua proaspătă de oaie, foarte greu de găsit la finalul anului
Președintele Asociației Profesionale a Ciobanilor recunoaște însă că nu are cum să existe brânză proaspătă de oaie în acest moment în piețe, dar în același timp spune că acest lucru nu poate conduce la afirmații de natură să influențeze consumatorii să nu mai cumpere de la fermieri.
“Că nu există brânză proaspătă de oaie în piațe la ora asta, da, este adevărat pentru că nimeni la ora asta nu mai mulge oaia. Brânză proaspătă de capră mai poate fi pentru că mai sunt capre care încă mai sunt în stabulație, care au ciclul de fătări de două ori pe an și le rotesc. E posibil să se întample lucrul ăsta și la oi, la Karakul, dar sunt prea puține fătate în perioada asta. Dar asta e cu totul altceva, nu are nicio legătură cu căcărezele. Deci, nu există brânză de oaie proaspătă la vremea asta, dar nu poți nici să spui că aruncă fermierii căcăreze în lapte de vacă ca să-i dea gust de oaie. Dacă ții laptele și cinci ore cu căcăreze în el, brânza aia prinde germeni și se strică, brânza respectivă nu o să mai aibă niciun gust, o să se amărască. Dacă laptele dă spre strepezeală nu se mai încheagă. Cum pot să spună așa ceva?“, se întreabă oierul argeșean Dan Petrescu.
“Trebuie să precizez, pentru consumatori, ca să nu fie înşelaţi, că oile şi caprele au lactaţie abia în primăvară. Astfel că nu ar trebui să existe pe piaţă lapte şi brânză proaspătă de oaie şi capră (…) Consumatorii să aibă grijă la miros, pentru că mirosul de lapte de oaie şi capră este unul fin, aparte, nu de bălegar sau de grajd. Am văzut în practica mea că sunt unii mici producători sau centre de colectare a laptelui care aruncă căcăreze de oaie în lapte ca să-i dea miros de oaie”, a susţinut reprezentantul patronatului, într-o conferință de profil.