-Afaceri mari și miciHorecaPentru profesioniști

5 to go sprijină antreprenorii prin renunțarea temporară la taxa de franciză

Lanțul de cafenele 5 to go a anunțat că, începând din această lună, antreprenorii care semnează un contract de franciză cu grupul până la finalul anului 2021 vor beneficia de un an extra, fără taxă de franciză. În plus, toate contractele existente s-au prelungit cu doi ani, fără costuri pentru antreprenori.

Pentru 5 to go acest lucru înseamnă un cost de aproape 350.000 euro, sumă raportată la 190 de contracte semnate până pe 5 august, potrivit unui comunicat al grupului de cafenele. Per total, suma se ridică la 400.000 euro. “Fie că vorbim despre antreprenorii care fac parte din grup, fie despre cei care își doresc să se alăture, echipa 5 to go a luat decizia de a-i susține prin acoperirea unor costuri cu taxe de franciză și marketing cu impact total de peste 400,000 euro asupra afacerii”, anunță compania.

Potrivit grupului, francizații 5 to go au avut 0 costuri pentru taxele de redevență și de marketing pentru lunile martie, aprilie și mai, deși echipa centrală a muncit în toată această perioadă pentru a pregăti planuri și campanii, iar cafenelele au fost deschise o mare parte din aceste luni, 18 de zile în martie, respectiv 25 în luna mai. Aceste taxe reprezintă 5,5% din totalul veniturilor pentru o cafenea, iar costul total suportat de 5 to go a depășit suma de 60.000 euro.

Continuăm demersul nostru de a fi alături de comunitatea 5 to go și de antreprenorii români pentru că știm prin ce trec. Suntem alături de ei, în această perioadă dificilă în HoReCa și nu numai. Deciziile luate, deși au un impact major asupra business-ului, dorim să ne ajute să consolidăm relația cu partenerii francizați și să stea la baza dezvoltării lor alături de noi. Știm că este extrem de important să te poți baza pe cineva, să nu fii singur în aceste perioade de instabilitate. Experiența și know-how-ul nostru sunt puse în slujba lor, pentru a construi afaceri durabile, împreună. Consider că 2020 este un an de supraviețuire, dar a cărui contribuție este esențială pentru dezvoltarea pe termen lung”, a declarat Radu Savopol, co-fondator  5 to go.