S-a deschis magazinul unde fermierii își pot vinde produsele fără a plăti taxe!
S-a deschis magazinul BRÂNZĂRIE de la Sibiu, un loc al producătorilor și al produselor tradiționale! Brânză în diferite forme și gusturi, unt, smântână, lapte sau iaurt de capră, dar și nelipsita Telemea de Sibiu sunt principalele produse care vor putea fi găsite, începând de astăzi – luni, 7 octombrie, în noul magazin din Sibiu dedicat produselor locale.
Adresa magazinului Brânzărie: strada Turnului 19
Poziționat în zona centrală, pe strada Turnului, la numărul 19, magazinul este, de fapt, o mini piață țărănească, similară cu cea care se organizează săptămânal lângă Sala Transilvania. Diferența este că la Brânzărie, activitatea este aproape zilnică – magazinul este deschis de luni până vineri între orele 8 și 21, iar sâmbăta, între orele 8 și 14.
Magazinul este primul din țară pe care statul, prin intermediul Casei de Comerț Agroalimentar „Unirea”, companie cu capital integral de stat, vrea să le deschidă în fiecare municipiu reședință de județ. La Sibiu este vorba de o magazin în principal cu brânzeturi, având în vedere specificitatea zone, dar nu numai. Aici este expusă și carne de porc din rasele Bazna și Mangalița, dar și vinuri de Apold.
„Să mâncăm produse românești că știm să le facem. Beneficiați de primul magazin în țară, sunteți privilegiați că aveți un magazin la dispoziție, dar să-l aprovizionați așa cum știți mai bine. Noi ne mai întâlnim, dar să nu uitați că voi vă întâlniți cu consumatorii – porniți bine să vă mențineți la acest nivel”, le-a spus ministrul Agriculturii Petre Daea celor care vor aduce marfa în magazinul „Brânzărie”.
„În magazin sunt 30-40 de sortimente de brânzeturi de la şase producători din zonă. Avem şi carne de porc Mangaliţa şi vinuri din Sibiu. Spaţiul are 55 de metri pătraţi şi este situat pe Strada Turnului, numărul 19, lângă Piaţa Cibin“, potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii.
Adrian Izvoranu, directorul Casei Române de Comerț Agroalimentar „Unirea”, a spus că scopul acestui magazin este ca și consumatori și mai ales producătorii să fie la curent cu pretențiile consumatorilor. Acesta a spus că „Uniera” și producătorii sunt în prezent în contact direct – după aproximativ 2 săptămâni între cele două părți vor interveni furnizorii, care vor colecta produsele, iar producătorii vor trebui să asigure aceeași calitate. Întrebat cum poate ajunge un producător să vândă în acest magazin, Izvoranu a rsăpuns: „Simplu, făcând o ofertă la un preț corect. Noi cumpărăm marfa, o punem în magazin și o vindem. Orice producător care are marfă bună, marfa e de cumpărat. Pentru chestia asta avem specialiști. Un producător industrial își etalează marfa raportat la un standard industrial, altul de genul acesta, tradiționl, își raportează marfa la un standard impus de Ministerul Agriculturii: și structura, și timpul de garanție diferă (…)”.
Cum se calculează adaosul comercial al Brânzărie
Directorul „Unirea” a precizat că produsele respective cumpărătorii le pot găsi doar la piață „dacă are noroc” și că produsele vor avea un adaos comercial „pe care noi îl practicăm în minus”. „Cu alte cuvinte, îl calculăm de la prețul pieței. Dacă prețul pieței este 100, plecăm în jos în negociere cu producătorul. El se cheamă adaos comercial, dar nu plecăm de la prețul pieței în sus, ci în jos. E un procent care se negociază de la produs la produs, de la producător la producător”, a spus Izvoranu.
Prețurile cu care se vând produsele astăzi la magazinul „Brânzărie”:
- Cașcaval – 52 lei/kg
- Cașcaval cu chili – 52 lei/kg
- Cașcaval cu chili și ceapă verde – 45 lei/kg
- Cașcaval cu ceapă – 45 lei/kg
- Cașcaval cu ierburi de provence – 45 lei/kg
- Cașcaval cu nucă – 45 lei/kg
- Cașcaval cu busuioc – 45 lei/kg
- Smântână – 15 lei/kg
- Cașcaval cu trufe – 65 lei/kg
- Cașcaval cu merișoare – 45 lei/kg
- Cașcaval cu mărar – 45 lei/kg
- Telemea Bivoliță – 26 lei/kg (preț telemea veche)
- Telemea Bivoliță – 23 lei/kg (proaspătă)
- Telemea de vacă – 22 lei/kg
- Burduf de vacă – 52 lei/kg
- Telemea capră – 29 lei/kg
- Burduf capră – 52 lei/kg
- Iaurt capră – 5 lei/buc.(300gr)
- Brânză de burduf – 78 lei/kg
- Unt – 15 lei/buc.
- Telemea de Sibiu – 36 lei/kg
Sursa: TurnulSfatului.ro
Foto: Tribuna.ro