Rețetă oțet de mere. Cum se prepară în casă
Rețeta pentru oțet de mere preparat în casă este foarte utilă și vă ajută să folosiți inclusiv fructele bătute sau care s-au înmuiat. Pentru oțetul de mere făcut în casă există două rețete: una cu drojdie și o a doua, fără a folosi drojdie.
- Rețeta de oțet de mere făcut în casă. Varianta cu drojdie;
- Oțet de mere preparat în casă fără drojdie – rețeta;
- Cură cu oțet de mere preparat în casă.
Pentru rețeta de oțet de mere preparat în casă, este bine să folosiți mere din propria livadă sau despre care știți că nu sunt foarte tratate. Dacă luați mere de la supermarket sau din livezi profesioniste, în care se fac scheme de tratament, este bine să spălați foarte bine fructele cu apă caldă, pentru a îndepărta ceara și alte substanțe de pe coaja lor.
Merele pe care le folosiți pot fi bătute sau stricate parțial, dar părțile alterate trebuie îndepărtate cu un cuțit și apoi merele se mai spală încă o dată.
Rețeta de oțet de mere făcut în casă. Varianta cu drojdie
Pentru a prepara în casă un litru de oțet aveți nevoie de:
- 1 kg mere
- 1 litru de apă
- 100 g drojdie
- 100 g miere sau zahăr.
Merele se spală, se taie în sferturi, cu tot cu coajă și cu miez, și se toacă mărunt fie prin tocător, fie prin mașina de tocat carne cu tot cu cotoare. Pectina conținută în cotoare stimulează procesul de fermentatie acetică. Se pune apa la fiert și după ce clocotește câteva minute, se oprește focul și se lasă la răcit, până devine doar caldă. Dacă este prea fierbinte distruge drojdia! Test de temperatură: la mână, apa trebuie să fie percepută caldă, nu fierbinte. Când s-a răcit suficient se dizolvă zahărul sau mierea și drojdia.
Se toarnă soluția caldă peste merele tocate intr-un vas cu gura largă și se depozitează la intuneric, la temperaturi mai mari de 20 de grade, pentru fermentare. Fermentația alcoolică din această etapă durează între zece zile și două săptămâni, în funcție de temperatura ambientală.
Nu se lasă vasul la lumină pentru că bacteriile și fungii fermentativi sunt distruse de lumină și procesul de fermentație este îngreunat și incomplet.
După două săptămâni se strecoară prin tifon produsul de fermentație și se toarnă în sticle. Se lasă în continuare la fermentat în aceleași condiții, pentru că acum începe etapa de fermentatie acetică, ce durează mult mai mult, undeva între o lună și două luni.
În momentul în care procesele fermentative încetează, sedimentul se depune pe fundul sticlelor iar oțetul rămâne deasupra. Este momentul în care poate fi tras de pe patul fermentativ și filtrat pentru utilizare.
În timpul fermentației NU astupați sticlele, deoarece fermentația este însoțită de degajarea dioxidului de carbon și sticlele pot plesni din cauza presiunii prea ridicate.
Oțet de mere preparat în casă fără drojdie – rețeta
A doua rețetă de oțet de mere făcut în casă nu conține drojdie.
Pentru a obține un produs final de calitate aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- 4 kilograme de mere
- 4 litri de apă
- 200 grame de zahăr sau miere
- 250 grame de miere de albine
Merele curățate se dau prin răzătoarea mare, iar după se toacă sau se trec prin mașina de tocat. Se pun apoi într-un castron sau vas adânc din sticlă, inox sau email. Se adaudă apa și zahărul și se amestecă toată compoziția, după care vasul se acoperă cu o pânză groasă din bumbac sau 6-8 straturi de tifon. Capacul textil se prinde bine de vas pentru cu un elastic.
Preparatul se lasă să se fermenteze la o temperatură de minim 22 de grade Celsius, amestecând totul o dată sau de două ori pe zi. De obicei, fermentarea începe de a doua zi și poate dura între 10 și 14 zile.
La finalul fermentării, preparatul se strecoară de două ori: prima dată cu o sită măruntă, iar apoi prin două-trei straturi de tifon.
Se pune un prosop peste vas, nu ermetic și se va lăsa la fermentat 40-60 zile, la temperatura camerei. Compoziția nu mai trebuie amestecată deloc. În câteva zile va începe să crească ciuperca oțetului, devenind tot mai groasă pe parcurs.
Citiți și: De ce e bine să punem puțin oțet în pilaful de orez sau la friptură
Preparatul se scurge apoi în borcane mari de 2-4 litri și se lasă la limpezit câteva zile. Veți observa că produsul va forma o pojghiță subțire deasupra și pe fundul borcanului se va aduna sediment.
Oțetul se va turna în sticle curate, închise cu capac dar nu ermetic deoarece continuă să fermenteze. Se păstrează la temperatura camerei.
Cură cu oțet de mere preparat în casă
Deoarece oțetul de mere are numeroase beneficii miraculoase, mai exact cel fermentat natural, nepasteurizat și cât mai bio, se merită să încercă să îl preparăm chiar noi, acasă.
O linguriță de oțet de mere, dizolvată într-un pahar cu apă, băut dimineața, înainte de masă, pe stomacul gol, reprezintă un fel de vitaminizare și imunizare naturală și inofensivă.