Brânza cu pâine, combinația de alimente care combate de depresie
Combinația de alimente care te scapă de depresie! Un cunoscut medic nutriționist susține că anumite combinații de alimente, pe lângă caloriile sau nutrienții pe care le conțin, au rolul de a crea o stare de bine celor care le consumă. Cel mai bun exemplu în acest sens este chiar brânza cu pâine, susține nutriționista Mihaela Bilic.
Mulți sunt cei familiarizați cu combinația dintre pâine și brânză, combinație care de altfel nu este tocmai sănătoasă, dar iată că are efect antidepresiv și din acest motiv, probabil, este preferată de majoritatea oamenilor.
”De data asta nu mai vorbim despre un aliment, ci despre o combinație interesantă. Și nici despre calorii nu mai vorbim, pentru că pâinea cu brânză are efect antidepresiv – deci nu e important dacă îngrașă, ci rolul pe care-l are în inducerea stării de bine? În alimentele proteice există 2 aminoacizi, tirozină și triptofan, aflați în competiție. Cine ajunge primul la creier, acela determină starea: tirozina are efect de agitație, de trezire, iar triptofanul liniștește, calmează. Carnea conține preponderent tirozină, iar brânza triptofan. Metoda strategică pentru a crește accesul triptofanului în creier este asocierea dintre proteine și carbohidrați. Când mâncăm glucide/făinoase apare în sânge insulina, care ține tirozina în circulație și lasă cale liberă pentru triptofan. Odată ajuns la nivel cerebral, el stimulează sinteza de serotonină – hormonul stării de bine”, arată medicul nutriționist Mihaela Bilic.
În ciuda faptului că îngrașă, Mihaela Bilic îi îndeamnă pe oameni să nu renunțe la această combinație de brânză cu pâine, cu mențiunea ca, cantitățile consumate să fie cât mai mici cu putință. ”Chiar dacă brânza îngrașă, tăiați felia mai subțire și puneți lângă ea un colț de pâine…ca să fiți și fericiți”, este sfatul cunoscutul medic nutriționist Mihaela Bilic.