BUCĂTĂRIA VEGANĂ – între beneficii și tendințe
BUCĂTĂRIA VEGANĂ, BENEFICII ȘI TENDINȚE. Vegetarianismul este o dietă, pe când veganismul este un stil de viață. Acesta vă îndeamnă să mâncaţi sănătos, viu, ca să vă simţiţi bine şi să arătaţi extraordinar. Principiile sunt simple, iar obiectivul este unul singur: acela de a exclude produsele animale din stilul de viață, nu doar din bucătărie.
Ce înseamnă VEGAN?
Vegan este un stil de viață. Vegană este o persoană care elimină produsele animale nu doar din dietă, ci din întregul stil de viață (haine, accesorii, piese de mobilier). De obicei, veganii sunt foști vegetarieni care au renunțat la miere și lactate, fiind totodată mari militanți ai drepturilor animalelor. Dietele vegane includ cereale, fructe, legume, salate, semințe, dar toate acestea pot fi fierte, prăjite, la grătar, aceasta fiind diferența între vegan și raw vegan.
Raw vegan este bucătăria vegană, fără produse animale incluse și fără procesare. Pe scurt, alimentația raw vegan este vegetală, în stare crudă, fiind totodată cea mai restrictivă dintre stilurile alimentare.
Alimentația vegană, mai mult decât un trend
“Pe lângă beneficiile pe care le oferă consumul de fructe, legume, nucifere, leguminoase, printr-o combinație corectă între ele, acestea ne aduc şi un gust fantastic pe masă. Nu este vorba numai de sănătate, căci în bucătărie şi gustul joacă un rol foarte important” a declarat pentru SUPER-HRANA.RO specialistul în bucătărie vegană Lavinia Frăsinescu, owner Little Tyke.
În piaţă veţi găsi întotdeauna o varietate de legume și fructe pe care le puteţi prepara în diverse combinaţii vegane, iar în magazinele naturiste sau supermarketuri găsiți semințe, nuci, fructe oleaginoase și uscate pe care trebuie să le folosiți în aceste preparate.
Salamuri, brânzeturi și lactate vegane, noutăți în magazine
“Dacă aţi fost obişnuiţi cu gustul mezelurilor, al salamului, al cârnaților există acum înlocuitori sănătoşi, vegetali, pe care îi puteţi găsi în supermarketuri și în magazine dedicate. Aceste produse sunt realizate din ciuperci, ardei, soia. Puteţi verifica şi în cazul iaurturilor, de curând a intrat pe piaţă iaurtul de cocos care are un gust incredibil și o altă variantă ar mai fi iaurtul de soia. Dacă vă plac brânzeturile, trebuie să știți că sunt mai multe tipuri de caşcaval pe piața vegană, făcut din cocos ori din nucifere, şi bineînţeles renumitul tofu, cu care puteți realiza o mulțime de preparate”, a mărturisit Lavina Frăsinescu pentru SUPER-HRANA.RO.
Care sunt tendinţele în restaurantele vegane
Atunci când ieşiţi la restaurant sunteţi tentaţi să gustaţi din preparatele care nu sunt tocmai sănătoase, cum ar fi delicioasa pizza, hamburgerii sau prăjiturile pline de cremă. Ei bine, pentru toate acestea există alternative vegane! Sunt preparate care se fac pe moment cum ar fi pizza cu blat de migdale, cu brânză de caju şi sos de roşii sau avocado, sau diverse supe cremă, ardei umpluţi cu orez integral şi ciuperci, paste integrale cu sos de roşii şi busuioc, fripturi de vinete cu risotto, hamburgeri vegetali ș.a.m.d.
“În restaurant, tendinţele în bucătăria vegană sunt avangardiste, pe lângă tradiţionala brânză de caju, acum gândim şi alte brânzeturi din nuci de macadamia sau din alte nucifere. Pe lângă tartele cu fructe sau prăjiturelele de tip Brownie cu care oamenii sunt deja obişnuiţi, acum le oferim adevărate cheesecake-uri, torturi glazurate cu fistic sau cu ciocolată de avocado, şi este în plan să aducem şi trufe care să conţină frişcă de caju sau de ciocolată”, a adăugat Lavinia Frăsinescu.
Există şi mâncare de tip fast-food în restaurantele vegane, sunt lipii vegane integrale umplute cu legume și pastă guacamole, sau burrito cu fasole roșie, legume picante și tofu, supe de ciuperci pleurotus și chipsuri cu hummus.
Beneficiile unui stil de viață vegan
Energia și pofta de viață vin la pachet odată cu adoptarea unui stil de viață vegan. Dar, mai mult decât atât, starea de sănătatea a organismului va avea doar de câștigat! Fără produse procesate, fără aditivi! Consumând produse proaspete, vegetale, sistemul gastro-intestinal se echilibrează, memoria și somnul se îmbunățățesc, slăbim mai repede și mai sănătos, ne detoxifiem corect, reducem riscul de hipertensiune, diabet si boli cardio-metabolice.
Citește și Rețete cu legume deshidratate
Text: Camelia Diaconu