LegislațiePentru profesioniștiSpecialTârguri și expoziții

Bursa legumelor și fructelor din România se înființează la finalul lunii. Stocurile cultivatorilor transmise în timp real în cea mai mare piață online

Cultivatorii de legume, fructe sau ciuperci din România vor avea la dispoziție, de la finalul lunii octombrie cea mai mare piață virtuală, un portal online în care vor transmite comercianților sau intermediarilor stocurile disponibile și prețurile, în timp real. Bursa legumelor și fructelor va reflecta situația reală din piață, în contextul în care autoritățile încurajează comercializarea produselor autohtone.

Cultivatorii români de legume, fructe sau ciuperci vor avea expunere totală, începând cu finalul lunii octombrie față de micii și marii comercianți. Organizația Interprofesională Natională Prodcom legume, fructe, ciuperci – OIPA legume, fructe a dezvoltat un portal online prin intermediul căruia, cultivatorii autohtoni pot publica situația stocurilor în timp real și prețurile stablite.

Inițiativă a OIPA legume, fructe

Aurel Tănase
Aurel Tănase

„Siteul, o veritabilă bursă a cultivatorilor oglindește de fapt situația reală din piață. Portalul asigură asistență tehnică producătorilor care pot comunica situația stocurilor și a prețurilor, la nivel național, individual. Fiecare producător va publica informațiile necesare comercianților și nu numai. Noi asigurăm și marketingul astfel că toate ofertele vor avea vizibilitatea dorită”, a declarat în exclusivitate pentru Super-Hrana.ro Aurel Tănase, Președintele OIPA legume, fructe.

Lansare în cadrul Indagra 2015

Siteul, prodcom.ro, este momentan în perioada de teste și va fi lansat în mod oficial la finalul lunii în curs, în primele zile ale Indagra 2015, eveniment aflat la a 20-a ediție și desfășurat în perioada 28 octombrie- 1 noiembrie, la Romexpo în București.

Indagra-2015

 

„Dacă o companie de distribuție, de achiziții sau un retailer, de exemplu, ar fi interesat de o cantitate de caise, să spunem, accesează siteul și poate să vadă că există mai mulți producători în proximitatea lor cu diverse soiuri, cantități și prețuri și astfel pot alege cea mai bună ofertă. Am vrut să strângem într-un singur loc aceste oferte pentru a oferi vizibilitate și pentru a oferi o soluție optimă jucătorilor din domeniu în contextul de față, în care autoritățile încurajează comercializarea produselor autohtone”, a explicat Aurel Tănase.

Modelul este un succes în străinătate

Modelul este practicat cu succes în Europa, unde astfel de siteuri sunt actualizate constant cu oferte în timp real. Această soluție mărește expunerea producătorilor și timpul de răspuns al intermediarilor sau al comercianților, obținându-se un flux avantajos pentru ambele părți.

„Am fost recent în Franța unde o organizație similară, formată din 65 de persoane dispunea de un buget de 13 milioane de euro, având zeci de mii de membri afiliați. În Grecia există de asemenea o cooperativă fondată în 1927 cu peste 4000 de membri. În România, noi suntem doi oameni și avem 650 de membri. E timpul să ordonăm lucrurile în haosul din piață. Acest proiect este susținut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de către domnul ministru Daniel Constantin. Cu siguranță această abordare nouă ne va ajuta să promovăm mai bine produsele românești, cel mai avantajat fiind în cele din urmă cumpărătorul care va avea la dispoziție produse autohtone proaspete”, a încheiat Aurel Tănase.

foto: pixabay.com