Nou pe piață

Carnea de vită Angus produsă în România, pe rafturile Carrefour. Prețurile, mai mici decât la carnea din import!

Carrefour România a lansat astăzi, vineri – 23 noiembrie, Filiera Calității – Carne Angus, cea de-a cincea lansată de Grupul Carrefour, alături de morcovi, cartofi, somon și carne de mânzat, prin care este asigurat controlul calității produselor oferite, prin monitorizarea și verificarea continuă a standardelor de calitate setate, de către o echipă de experți.

Mai mult, carnea Angus se înscrie în categoria produselor premium, apreciate la nivel internațional de către chefi renumiți datorită gustului și savoarei intense, fiind catalogată drept cea mai bună carne de vită din lume. Produsele vor fi disponibile în întreaga rețea de magazine Carrefour din România, următorul pas fiind ca acestea să devină disponibile și pe platformele BRINGO și carrefour.ro.

Carnea Angus, comercializată sub umbrela Filiera Calității, provine de la o fermă din județul Sibu, unde este crescută rasa de taurine Aberdeen Angus, bovine structurate armonios și echilibrate, de origine scoțiană.

Această rasă este renumită pentru gustul deosebit și savoarea intensă (datorate micro-straturilor de grăsime care inundă fibra musculoasă a bovinelor), care o plasează în categoria articolelor premium din gastronomia mondială și se adresează, în principal, cumpărătorului care se informează despre alimentele achiziționate, dorește să consume un produs gustos, dar mai ales de calitate, un produs sănătos, obținut local, care poate sta la baza meniului întregii familii și se pretează și pentru diverse ocazii speciale.

Pe de altă parte, carnea de vită Angus poate fi alegerea perfectă și pentru persoanele care preferă preparate tradiționale sau rețete de zi cu zi și se bucură de o carne de calitate care poate fi gătită ușor.

Pe lângă calitatea superioară a gustului, această rasă se remarcă prin modalitatea sustenabilă de creștere, pășunile puse la dispoziția bovinelor fiind cultivate după criterii ecologice, care urmează normele europene pentru agricultură, ceea ce asigură savoarea cărnii. De asemenea, bovinele sunt crescute fără utilizarea de antibiotice, hormoni sau steroizi.

În plus, pentru a putea oferi clienților garanția calității, toate articolele reunite sub Filiera Calității Carrefour sunt atent monitorizate și verificate de către o echipă de experți pentru a îndeplini standardele de calitate setate, asigurând astfel trasabilitatea produselor, de la producător și până când acestea ajung pe rafturile magazinelor.

Clienții vor regăsi aceeași aromă în toate cele zece tipuri de articole: antricot, vrăbioară, pulpă, cubulețe, piept, rasol, șnițel, mușchiuleț, carne tocată și burger, care vor fi disponibile în magazinele Carrefour și pe canalele online.

În ceea ce privește prețul, produsele românești din carne Angus vor avea un preț mai scăzut ca cele din import: “În momentul ăsta prețul pleacă de la 9 lei hamburgerul de vită, iar produsele premium sunt la mai puțin de jumătate de preț față de produsele similare din import. Acesta este motivul pentru care ne-am dorit deosebit de mult să facem acest proiect cu producători din România, cu procesatori din România și să închidem practic lanțul unor produse 100% românești“, a declarat Silviu Diaconu, directorul de produse proaspete Carrefour România.

Lansarea celei de-a cincea Filiere a Calității pentru carnea de vită Angus consolidează angajamentul Carrefour de a oferi clienților produse proaspete, românești, cu garanția calității acestora.

Acest proiect se încadrează natural în strategia Carrefour, aceea de a promova producătorii locali și produsele românești, lucru întărit și de ponderea substanțială pe care acestea o dețin în gama de produse din carne oferite consumatorilor noștri. Astfel, magazinele Carrefour comercializează 100% carne de pasăre și 90% carne de vită de la ferme din România, iar lansarea celei de-a cincea Filiere a Calității pentru carnea de vită Angus consolidează angajamentul Carrefour de a oferi clienților produse proaspete, românești, cu garanția calității acestora, prin monitorizarea și verificarea standardelor agreate cu partenerii noștri”, a declarat Florin Căpățână, Director Dezvoltare Durabilă și Relații Instituționale, Carrefour România. 

La evenimentul de lansare Filiera Calității – Carne Angus au fost prezenți, de la stânga la dreapta, Adina Crăciunescu (Diana SRL), Andrei Halmagy (Karpaten Meat), Florin Căpățână și Silviu Diaconu ( Carrefour România)

Filiera Calității Carrefour aduce beneficii nu doar clienților, ci și micilor producători locali, oferindu-le acestora o serie de avantaje: eliminarea problemelor de desfacere, previzionarea clară a vânzărilor, siguranța prețurilor negociate, stabilitatea parteneriatului și susținerea logistică.

Dorința noastră principală este să contribuim la crearea unei culturi gastronomice în ceea ce privește carnea de vită în România și să facilităm accesul consumatorilor la aceste produse locale, 100% naturale, obținute printr-un proces pe deplin controlat și cu trasabilitate completă. Ne adresăm consumatorilor, pe care vrem să îi învățăm să prețuiască preparatele de calitate superioară, să evalueze corect calitățile nutritive ale produselor consumate, să se informeze asupra provenienței alimentelor, a modului corect de combinare a ingredientelor și, în principal, să investească în obiceiuri de calitate”, a declarat Andrei Halmagy, Quality Manager Karpaten Meat Romania.