Afaceri mari și miciBani din mâncareCe și cum cumpărămPentru profesioniștiTârguri și expoziții

Carrefour sprijină producătorii români la târgul INDAGRA

Carrefour participă pentru al patrulea an consecutiv la târgul INDAGRA, cel mai important târg al industriei alimentare din România, lansând un mesaj de sprijinire a producătorilor români. În perioada 2-6 noiembrie, Carrefour își așteaptă vizitatorii la standul cu numarul 102, din pavilionul central Romexpo, dedicat produselor tradiționale românești, care pun accentul pe gustul autentic și pe calitate.

Prin participarea la cea de-a patra ediţie a târgului, Carrefour îşi reafirma deschiderea către colaborarea cu producători și fermierii români, pentru aprovizionare locală şi regională, continuând totodată eforturile de a dezvolta noi parteneriate la nivel naţional care sa faciliteze consumul produselor romaneşti.

Urmând tematica acestei ediții a târgului Carrefour sprijină producătorii din România. Alege și tu produsele românești, Carrefour va oferi vizitatorilor spre degustare produse ce provin de la cei peste 340 de producatori locali, cu care Carrefour a dezvoltat parteneriate solide în ultimii 14 ani.

România are un potenţial de productie foarte bun, iar în reţeaua Carrefour există o cerere ridicată pentru produsele autentice româneşti, care au o calitate excepţională şi păstrează gustul şi aroma produselor tradiţionale. De aceea, urmărind axa noastră principală de diferenţiere, cautăm să dezvoltăm economia României prin susținerea producătorilor locali şi în acelaşi timp să putem oferi o gamă cât mai diverisificată de produse, care să raspundă nevoilor clienţilor noştri. În acelaşi timp, cunoaştem provocările pe care micii producători trebuie să le depăşească pentru ca produsele lor sa ajungă la consumatorul final, astfel încât căutăm permanent să le oferim sprijin constând în flexibilitate, condiţii de aprovizionare adaptate, dar şi promovare a produselor. Am reuşit în timp să ne consolidăm parteneriatele încheiate cu aceştia, fiind singurul retailer care oferă clienţilor produse locale şi regionale de calitate, la un preţ mult mai mic”, a declarat Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.

Carrefour colaborează cu peste 1500 de furnizori români

Produsele prezentate în cadrul acestei ediții a târgului INDAGRA fac parte din programul dezvoltat la nivel național prin care Carrefour România colaborează cu peste 1.500 de furnizori români și dezvoltă planuri de activități ce contribuie la consolidarea afacerilor autohtone și la generarea de noi locuri de muncă. Prin acest program de sprijinire a producătorilor români, Carrefour își reafirmă angajamentul de a încuraja dezvoltarea pieței românești, susținând economia locală prin crearea de noi locuri de muncă, precum și oferind clienților acces la o ofertă variată de produse, la un preț accesibil.

Astfel, vizitatorii vor avea parte în perioada 2-6 noiembrie, în intervalul orar 10:00-18:00 (2-5 noiembrie) și 10:00-16:00 (6 noiembrie) de degustări de produse tradiționale, produse cu rețetă consacrată și băcănie românească, precum mezeluri, iaurturi și brânzeturi, cârnați, specialități de panificație proprie, zacuscă, miere bio, miere de munte bio, grisine ecologice, cartofi și morcovi din categoria Filiera Calității, mere de Voinești, sucuri de mere și struguri și siropuri de fructe, dar şi alte sortimente de bunătățuri apreciate de români.

***

Despre Carrefour:

Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile.

În România, Grupul Carrefour numără 282 de magazine dintre care 31 hipermarketuri ‘Carrefour’, 111 supermarketuri ‘Market’, 43 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro și 86 de magazine Billa.

Citește și Carrefour lansează magazinele Easy

Text: Cătălina Buzdun-Rafailă