Fermier: Înființarea în piețe a unor centre de sacrificare sau de depozitare ar ajuta crescătorii și consumatorii!
Dan Petrescu, președintele Asociației Profesionale a Ciobanilor, a declarat în cadrul panelului “Alianța producătorilor alimentari cu retailerii și consumatorii”, de la Bucharest Food Summit, că la ora actuală dacă un consumator român vrea să cumpere o bucată de carne de oaie nu are de unde să cumpere, dovada clară că acest lanț alimentar nu funcționează așa cum trebuie la noi în țară.
“Să se facă centre de sacrificare în piețe în așa fel încât producătorul să poată să își vândă marfa, iar consumatorul să aibă de unde să cumpere, și nu oricum, ci la prețuri de prima mână. La fel și cu brânzeturile, să sprijine tânărul fermier, să-l încurajeze să-și facă stână modernă ca să poată să-și vândă produsul, atât în piețe, cât și direct din fermă (…). La momentul actual, dacă cineva vrea să cumpere o bucată de carne de oaie, nu are de unde să cumpere, în piață nu găsești, în hală doar cine știe unde. La mine în județul Argeș dacă omul vrea să cumpere o bucată de carne de oaie nu are de unde să cumpere, trebuie să meargă la om acasă să-i taie o oaie (…). Fiecare își apără interesul lui, dar în primul rând nu s-a mai pus bază pe zootehnie, și de aceea zootehnia e la pământ la noi, deci producătorii la ora actuală sunt la pământ, deasta nu se mai produce brânză. Deci, producția la noi în România este la pământ. La noi, mielul se dă numai la export, noi nu mai avem centre sau abatoare să sacrificăm mieii, decât în perioada pascală”, a declarat Dan Petrescu.
Președintele Asociației Profesionale a Ciobanilor îndeamnă autoritățile române să ia exemplu de la unguri și să facă centre de depozitare: “Cea mai bună variantă ar fi crearea de centre de depozitare, unde producătorul să se ducă să-și vândă marfa și să ia banul pe toată marfa, să fie același preț pentru toată lumea, iar dacă vânzarea nu merge, și nu sunt cerințe de piață, atunci să intervină statul cu subvenția. Așa fac ungurii, ei au făcut așa inclusiv la carnea de miel, e adevărat că au oi mai puține, dar și la noi se poate face pe regiuni, pe județe. Oricum, sunt mai multe variante”.