În spatele eticheteiInteligență culinară

Pâine albă sau pâine neagră. Care e mai sănătoasă

Pâinea albă sau pâinea neagră – care este mai sănătoasă. O dilemă la care oferă răspuns nutriționista Mihaela Bilic.

Pâinea este unul dintre alimentele de bază ale românilor și nu numai. Cumpărată zilnic, pâinea reprezintă un obicei de consum și de fiecare dată ne aflăm în zona produselor de panificație și ne întrebăm de pâine să alegem. În ultimii ani, oferta de pâine a explodat și sunt foarte multe sortimente, împărțite în două mari categorii: pâine albă și pâine neagră.

Când consumăm pâine vrem să o alegem pe cea mai proaspătă, care este și gustoasă. Nu întotdeauna putem spune însă că pâinea este și cea mai sănătoasă alegere pe care o putem face. De aceea nutriționista Mihaela Bilic vine cu clarificări privind ce tip de pâine este cea mai sănătoasă și pe care ar trebui să o cumpărăm dacă vrem să avem numai beneficii.

Pâinea neagră este mai sănătoasă decât pâinea albă, susține nutriționista Mihaela Bilic care explică și de ce este recomandat să consumăm pâine neagră.

Potrivit specialistului, pâinea neagră cu cereale este sănătoasă pentru adulți, deoarece ajută la scăderea în greutate și, astfel, reduce colesterolul.

Se recomandă consumul alimentelor integrale, cu cereale, precum pâinea sau fulgii de ovăz. Mihaela Bilic susține că pâinea neagră este benefică pentru organism, deoarece ne oferă 10 grame de fibre, față de pâinea albă, ce ne asigură un aport de numai 4 grame de fibre. În plus, de foarte multe ori, pâinea neagră este îmbogățită cu semințe, care sunt, de asemenea, mai sănătoase.

Cât pâine se recomandă să mâncăm pe zi

Deși pâinea neagră este mai sănătoasă, la fel ca și pâinea albă, ea trebuie mâncată cu măsură.

Cantitatea de pâine recomandată a fi consumată pe zitrebuie gândită pentru a asigura necesarul de fibre pentru organism. Nutriționiștii spun cp este ideal un consum de 30-35 de grame de fibre zilnic, fibre pe care le luăm mai ales din fructe și legume.

În pâinea albă avem două până la patru grame de fibre. În momentul în care pâinea devine neagră, dintr-o dată ajungem la 7 grame și, dacă pâinea devine neagră necrescută, ajungem la 10 grame.

La capitolul cereale de mic de dejun avem fulgii de ovăz cu 10 grame. Fulgii de porumb ajung la cinci grame.

Deși fibrele sunt bune pentru organism, pot apărea probleme când consumul acestora este în exces. Fibrele accelerează mult prea mult tranzitul intestinal, iar în cazul copiilor, acest lucru este un dezavantaj. Când avem tranzit accelarat scade absorbția de minerale și vitamine, așa că pot apărea carențe. Din punct de vedere efect mecanic, fibrele insolubile din cereale sunt agresive la copiii care au un tub gastric încă nedezvoltat.