Nou pe piață

Prima țară din lume care a aprobat carnea artificială, produsă în laborator

Semnal puternic la nivel mondial pe piața produselor alimentare: avem prima țară care a autorizat producerea și comercializarea cărnii artificiale, care nu provine din sacrificarea animalelor. Întreg procesul de producție are loc în laborator.

Singapore au acordat aviz legal pentru prima carne curată din lume care nu provine de la animalele sacrificate. Un start up va putea începe să vândă în curând carne crescută în laborator. Produsul va fi pentru început folosit pentru preparate fast-food, însă compania a precizat când vor fi disponibile pe piață.

Fiecare nugget ar putea costa 50 de dolari

Potrivit companiei americane, carnea va fi vândută sub formă de nuggets de pui, urmând ca detaliile cu privire la lansarea produsului să fie anunţate la o dată ulterioară. Anterior însă firma a estimat că fiecare nugget va costa 50 de dolari.

Cererea de alternative la carne a crescut pe măsură ce oamenii au devenit mai îngrijoraţi privind sănătatea, bunăstarea animalelor şi mediu.

Piața cărnii artificiale ar putea atige 140 de miliarde de dolari în următorul deceniu, sau să reprezinte 10% din industria globală a cărnii, potrivit specialiștilor.

Avizul, un mare progres pentru industria alimentară mondială

Compania a spus că avizul este un mare progres pentru industria alimentară mondială şi că speră ca alte ţări să urmeze.

“Prima aprobare din lume pentru carnea de calitate ridicată creată pe baza unor celule animale pentru consumul uman deschide calea pentru lansarea comercială la scară largă în Singapore”, a informat firma Eat Just într-un comunicat preluat de antena3.ro.

Însă aşa-numita “carne curată”, care este produsă din celule crescute în laborator, este încă într-un stadiu incipient.