-IMPORTANTLegislație

Producător Rama, Delma și Becel: ”Demonizarea margarinei este total neîntemeiată!”

Compania care deține brandurile Rama, Delma și Becel cere accelerarea controalelor privind limitarea conţinutului de acizi graşi trans la 2% în alimentele procesate! Astfel, compania Upfield, deținătoarea celor trei cunoscute branduri, anunţă că salută legislaţia românească care limitează conţinutul de acizi graşi trans la 2% în alimentele procesate, dar cere autorităţilor să accelereze reglementarea celorlalte alimente care nu sunt vizate de prevederile legislaţiei europene.

”Upfield, cea mai mare companie de produse alimentare de larg consum pe bază de plante şi care deţine brandurile Rama, Delma şi Becel, salută legislaţia românească care limitează conţinutul de acizi graşi trans la 2% în alimentele procesate. Cu toate acestea, compania subliniază că produsele sale au fost printre primele care au adoptat în mod proactiv şi voluntar limita de 2%, înainte de activarea oricărei legislaţii locale, internaţionale sau europene în acest sens. Compania solicită autorităţilor să întărească controlul şi să accelereze reglementarea celorlalte alimente care nu sunt incluse în prevederile acestei legislaţii, pentru a respecta standardele de sănătate şi siguranţă ale consumatorilor, aşa cum a procedat şi industria margarinei încă din 2012”, se arată într-un comunicat al companiei, potrivit news.ro.

Upfield precizează că, din 2012, produsele sale sunt lipsite 100% de grăsimi parţial hidrogenate, o sursă de acizi graşi trans.

”Demonizarea margarinei este total neîntemeiată. Deşi ar mai putea fi producători pe piaţă care trebuie să respecte pragul de 2%, produsele noastre au fost deschizătoare de drum în transformarea acestora în margarina sănătoasă de astăzi. Proactiv şi voluntar şi cu respect şi consideraţie pentru consumatori şi studiile medicale, am întreprins acţiunile necesare pentru ca margarina să fie un aliment sănătos cu grăsimile nesaturate necesare de care organismul are nevoie pentru a funcţiona corespunzător. Este adevărat că margarina are încă o reputaţie proastă, în ciuda contribuţiei sale reale la o alimentaţie sănătoasă. Deşi am întreprins multe transformări, avem totuşi nevoie de o educare a consumatorilor cu privire la margarină şi conţinutul său de acizi graşi sănătoşi”, a declarat Ana Popa, Head of Sales România şi Moldova.

Upfield este cea mai mare companie de produse de larg consum pe bază de plante din lume şi unul dintre liderii pieţei locale pe segmentul margarinei, cu mărci de uz casnic precum Rama, Delma şi Becel.