Tradițional

Cum arată salata de boeuf făcută de părintele Efrem Bandarică la Mănăstirea Dervent

O salată de boeuf cum rar îți este să vezi și chiar mai rar să guști! Părintele Efrem Bandarică, bucătarul cunoscut al Mănăstirii Dervent din județul Constanța, a uimit și în acest an cu preparatele sale speciale de sărbători. Pe lângă oala uriașă cu sarmale și cea cu borș de pește, părintele Efrem a pregătit și o uriașă salată de boeuf atent ornată pentru a fi vedeta meselor festive.

Părintele Efrem Bandarică de la Mănăstirea Dervent este un bucătar iscusit care a și publicat o carte: ”Bucate mânăstireşti din cuhnia de la Dervent”.

Părintele de la Mănăstirea Dervent a luat pe toată lumea prin surprindere când a slăbit 15 kilograme în opt luni cu ajutorul unui nutriționist și făcând sport. El avea 120 de kilograme înainte de regim și a povestit că nu i-a fost greu să țină dietă întrucât la volumul de rețete pe care le pregătește, la final nu îi mai este așa mare poftă să și mănânce.

Cum a devenit călugăr

Efrem Bandarică este din nordul Dobrogei, de la Niculiţel, din judeţul Tulcea, de unde provine şi stareţul de la Dervent, părintele Andrei Tudor. În vara anului 2001, la îndemnul arhiepiscopului Tomisului, la Niculiţel a fost organizat un pelerinaj, deoarece se împlineau 30 ani de la descoperirea moaştelor celor patru mucenici, în septembrie 1971. Monahii purtau cu ei raclele celor patru mucenici, care pentru o noapte se întorceau în locul jertfei lor. Toată noaptea, călugării de la Mănăstirile Cocoşu şi Dervent au citit cu rândul, neîntrerupt, Psaltirea. Era ora 2.00 când fratele Gelu, un tânăr monah de la Dervent originar din Niculiţel care se afla de 3 ani în mănăstire, îşi încheia citirea şi l-a rugat pe cel care-i urma să îi facă o fotografie rugându-se la mormânt. Când au developat filmul însă, surpriza a fost uriaşă. O rază de lumină se pogora, în puterea nopţii, asupra mormântului sfânt, atrasă parcă de evlavia celui care se ruga cu sârg. Momentul a fost îmbrăţişat de monahi ca un semn divin. Fratele Gelu s-a tuns întru monahism şi a devenit călugărul Efrem, cel care este astăzi bucătarul priceput al Mănăstirii Dervent din sudul Dobrogei.