Sorin Minea, apel la unitatea sectorului agroalimentar: ”Moartea procesatorului înseamnă moartea producătorului!”

Sorina Minea a făcut astăzi, marți – 12 noiembrie, în cadrul panelului “Alianța producătorilor alimentari cu retailerii și consumatorii”, la Bucharest Food Summit 2019, o radiografie a sectorului agroalimentar din România și a dezvăluit în ce condiții poate fi realizată o astfel de alianță.

“În primul rând o alianță așa de generoasă este un ideal la care ne-am gândit toți și l-am încercat de foarte multe ori, dar până la ora actuală a fost foarte greu, dacă nu imposibil de realizat, pentru că din când în când există și relații antagonice, este absolut normal. În definitiv, nimeni nu face muncă patriotică, fiecare dintre noi muncește pentru a câștiga niște bani și își pune interesele proprii înaintea intereselor celorlalți (…). La ora actuală, pe piața românească, există câteva probleme foarte dure și o alianță sau măcar o alianță în cadrul unei alianțe ar fi strict necesară. În primul rând, consumatorul român vine după o perioadă foarte proastă, în care nu a știut nimic despre aliment în sine, a fost bombardat cu nenumărate lucruri noi, Facebook, Internet și toate trenurile astea, din care nu a înțeles absolut nimic, și acum ne aflăm într-o perioadă în care o parte dintre marii nutriționiști apăruți peste noapte, ca ciupercile după ploaie, dau sfaturi pe Internt la toți, cum să mănânce, ce să mănânce, de ce să mânânce, de ce să nu mănânce. Legi făcute prost, și asta mi-o asum de fiecare dată, legile sunt făcute prost, multe dintre ele. Din dorința de a face ceva bun, câteodată iese ceva execrabil, mă refer aici la ultima dintre legi, care nu a trecut încă prin Parlament, așa că domnul Stănescu (Alexandru Stănescu – președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, n.r.), mă refer la cea cu scăderea TVA-ului la produsele bio, tradiționale, zonă montană. Nu asta ne-a deranjat, ci explicația fantastică a celui care a inventat legea că alea sunt de înaltă calitate. Bio, montan și tradițional nu au legătură directă cu calitatea, este vorba despre cu totul altceva, ele pot fi bune sau rele calitativ. Bio nu înseamnă mai bun calitativ, ci înseamnă altceva, tradițional, la noi nici eu nu știu ce înseamnă tradițional, ca să fiu sincer (…). Deci, toate aceste lucruri concură la o chestie de pseudopatriotism pentru că există tendința de a defini produsul românesc ca fiind făcut din materii prime 100% românești. E imposibil, nu sunt atâtea materii prime, e nevoie și de materii prime din import, tehnologia e din import, utilajele sunt din import, e o chestie aberantă. Dacă dorim să fim patrioți, să ne gândim la rețetele românești, pentru că, și aici am o teorie a mea, fiecare rețetă aparține unui om, unui tehnolog. Acel tehnolog a muncit ca să ajungă la rețeta aia, să o stricăm este foarte ușor, dar din respect pentru el ar trebui să spună că este altă rețetă sau că nu este acel produs, poate ăsta ar fi primul pas înainte”, a spus Sorin Minea.

Acesta a ținut să sublinieze faptul că fără procesatori este inevitabilă moartea producătorilor, dar și invers: “Coface pe anul trecut a spus că industria procesării cărnii e într-o scădere dramatică, creșterile se datorează creșterilor de prețuri și nu creșterilor de volum, asigurările s-au înjumătățit la ora actuală. Deci, este clar că ceva nu funcționează. Noi am stat și ne-am luptat, procesatorii cu producătorii, și ne luptăm de ani de zile (…), când de fapt moartea procesatorului înseamnă moartea producătorului, el moare în a doua etapă pentru că nu mai are cui să desfacă marfa. Moartea producătorului, înseamnă moartea procesatorului în a doua etapă pentru că eu am nevoie de materie primă. Uitați-vă, criza cărnii de porc, mă amuză când se spune că va crește prețul, când în România e pestă porcină. Tare îmi e că România va deveni Sardinia și ne vom obișnui cu ea. Prețul cărnii de porc nu poate fi dictat de România, România nu este mare producător, este dictat de comunitatea europeană, la ora actuală este dictat de China. În China carcasa congelată se vinde la 4 euro și ceva kilogramul. Păi noi la cât o cumpărăm? Ce se întâmplă dacă mâine carcasa de porc va ajunge pe piața europeană la 5 euro? Eu ca procesator voi fi obligat să o cumpăr la 5 euro. Ei, atunci va fi rolul producătorului român să lucreze pe un preț corect, nu oportunist, în clipa aia m-ar câștiga”.

Și relația din agricultorii români și producătorii alimentari a fost adusă în discuție de către Sorin Minea: “Mâna de lucru la orice firmă care se află în România este alcătuită de către români, managementul poate să fie și străin, dar în general sunt români. Deci, practic toată valoarea adăugată este dată de către români. Nu mai este produsul românesc, este produs din altă țară? Nu! Este un pseudopatriotim, îl numesc eu. Agricultorii noștrii, o parte dintre ei, cei puternici și cei mari, din agricultură se câștigă destul de bine la ora actuală, cei mari își văd de treabă, dar sunt foarte mulți care sunt, nu cei foarte mici pentru că aceia sunt tăcuți, nu sunt vocali, medii, care ar dori un câștig mai rapid, dar care datorită acestei dorințe perturbă piața, dau declarații stranii, încearcă să inducă consumatorului niște idei care sunt false. Bine a zis domnul Vlad Macovei la început, criteriile sunt: calitatea și prețul. Degeaba i-aș spune unuia să cumpere din patriotism un castravete românesc dacă ar fi de două ori mai scump sau de două ori mai prost, îl va cumpără pe ăla din Noua Zeelandă. Degeaba i-aș cere eu unui producător român de carne, procesare să folosească materie primă 100% românească, este imposibil pentru că nu are de unde să o ia. Sigur, declarativ, pot să mint absolut orice. Degeaba i-aș spune eu unui consumator că ceea ce îi dau eu e de la mine din curte, e bio, e tradițional, e și zonă montană colac peste pupăză, dacă trasabilitatea lipsește cu desăvârșire”.

Sorin Minea a explicat că în România piața, în ceea ce privește industria alimentară, nu este la fel de bine structurată ca în celelalte țări europene, unde produsele de calitate sunt foarte bine departajate ca și preț de produsele slabe calitativ.

“Retailul nu a învățat nimic, îmi pare foarte rău. Retailul a invățat un singur lucru: să dea senzația că a înțeles. La ora actuală s-a strâns șurubul la retail și iar, nu sunt de acord cu acest lucru. Oristrângere de șuruburi nu face decât să perturbe piața. Și retailul, e ca la proști: zi ca el și fă ca tine, exact asta se întâmplă la ora actuală (…). Cu retailul nu așa se poate discuta, dacă noi am putea să discutăm cum se discută afară, dacă am înțelege în primul rând că suntem singura țara din Europa în care toți vrem să facem de toate (…), la noi, toți ne pricepem la toate, toți trebuie să vindem peste tot, toți trebuie să luăm piața celorlalți. Piața este structurată foarte clar, retailul mare, supermarketurile, hipermarketurile, care lucrează cu industria pentru că e mai rentabil și mult mai ușor, tradiționalii sunt cei care în toată Europa există, dar sunt în piețe și local, și local nu înseamnă pe teritoriul țării ci înseamnă cu totul altceva, cei din zona montană sunt la ei, sunt magazine ale cooperativelor (…). Noi ne luptăm toți pe aceeași felie care se îngustează. Am văzut propuneri la foarte mulți din sfera politicului, să fie primiți cei mici și cu tradiționale gratuit în supermarketuri. Îi anunț pe toți cei care speră la treaba asta, că oricine nu plătește, plătește altcineva pentru el. Deci, cu cât sunt mai mulți care nu plătesc, cu atât suntem mai puțini ăia care plătim mai mult. Prețul, pentru că se discută întotdeauna de preț, o analiză de preț trebuie să fie o analiză corectă, trebuie văzut de ce prețurile românești și ale producătorilor români, și acum vorbesc de producătorii autohtoni, sunt mai mari. Chiar așa, sunt ei lacomi, toți s-au trezit peste noapte? Nu, ci pentru că, costurile din România sunt puțin mai mari decât costurile din Vest, și fiind costurile mai mari, singurul loc unde mă pot opri este salariul, și aici avem o belea mare de tot – impozitarea muncii în România este excesivă, deci trebuie să dau un salariu foarte mare ca să-i dau statului partea lui pentru ca omul să rămână cu niște bani în mână, ceea ce e o chestie foarte greu de făcut. Lipsa de materii prime și sezonalitatea de materii prime, deci noi suntem, vrem sau nu vrem, importatori și importul se face în euro, se face la prețul pieții. Eu dacă cumpăr carne din Germania, o voi cumpăra mai scump decât o cumpără neamțul de la el din casă, nu numai datorită transportului, asigurări, sunt multe lucruri. Deci, practic, eu intru pe piață cu un preț mai mare. Atunci am iar o soluție, soluția care a dus la lipsa încrederii consumatorului în o parte din produsele românești – joaca cu rețeta. Ei, aici toți nutriționiștii și specialiștii din industria alimentară explică cum crenvurștii se fac din hârtie igienică, parizerul se face din nu știu ce. Domle’, poți să faci ceva din orice, este o chestie absolut reală, dar nu trage o linie și spune că totul e prost. E adevărat, datorită pieții unele dintre rețetele românești sunt slabe calitativ, chiar dacă se numesc tradiționale. Dar, unele sunt slabe calitativ datorită cererii și ofertei care este pe piață. Dacă românul ar dori într-adevăr să aibă un control asupra rețetei, ceea ce e iluzoriu. Există țări în care legislația vorbește de calitatea la nivelul țării respective pe grupe de produse, este clară, și noi am putea să o facem (…) Pot să iau o rețetă consacrată, anterioară anilor 70, unele dintre rețete au și 200-300 de ani, să declar că folosesc acea rețetă, care e liber pentru orice consumator să o vadă, și dacă, consumatorul are încredere, pentru că, consumatorul spune au stricat și ăștia rețetele. Nu, îi arătăm o rețetă clasică și atunci putem să facem o departajare a pieții (…). În țările europene, diferența dintre prețul unui produs de calitate și diferența dintre prețul unui produs de volum poate să fie triplă sau de 4-5 ori mai mare. Vă invit să vă duceți în oricare magazin românesc, diferențele sunt de maximum 10-20%, produsele arată identic, iar consumatorul român, și asta e tragic, nu se uită la ce cumpără, ci se uită la preț și își spune că produsul arată la fel și că ăsta vrea să câștige mai mult. Aici, prietenii mei de la supermarketuri au avut o idee genială – private label. În clipa în care nu știi producătorul și producătorul nu-și întărește brandul și calitatea pe care o afirmă, unii o afirmă fals, unii corect, nu are importanță asta, și toate produsele vor fi sub private label la supermarketul respectiv, niciodată cumpărătorul nu va face o alegere în cunoștință de cauză, ori ăsta este lucrul în care se poate juca. Acum 100 și ceva de ani, profitul era foarte clar împărțit, procesatorii luau cât apucau, după aceea venea retailul, și producătorul agricol era ciurucul, era ce mai rămânea, dacă mai rămânea ceva și era strâns cu ușa. Pe statisticile europene la ora actuală e puțin invers: producătorul primar ia cea mai mare parte din profit, este statistică oficială, iar procesatorul și cu supermarketul își împart restul de 40% (…) Cel mai amărât din situația asta este procesatorul, noi ar trebui să cerem ajutor producătorului primar pentru că eu sunt obligat să-mi cumpăr materie primă de pe o piață finită, la un preț aproape unic, și după aia mă duc la supermarket să-i spun care sunt costurile mele și care e prețul cu care vreau eu să vând marfa, și el se uită tandru la mine și spune: Nu! De ce? Pentru că, consumatorul nu va accepta”, a explicat președintele Romalimenta.