Pâinea Adriana – primul produs atestat tradițional. De ce nu se găsește la vânzare?
Pâinea Adriana, primul produs tradițional din România atestat, în 2014, pe noua legislație, este o pâine cu cartofi realizată după o rețetă veche de peste 200 de ani. Este produsă la Brașov, cântărește nici mai mult nici mai puțin de 2 kilograme și de când a fost atestată ca produs tradițional nu se mai găsește pe rafturile magazinelor.
Pentru a primi atestatul de produs tradițional românesc trebuie respectate o serie de criterii impuse de Ministerul Agriculturii.
“Trebuie să respectăm condițiile esențiale. În primul rând folosirea ingredientelor din zona geografică: făină de grâu albă, care provine din zona Ţara Bîrsei, drojdie de panificaţie, sare iodată, cartofi din zona Braşov şi Covasna şi apă. Procedeul de obţinere este tradiţional. Realizarea produsului care constă în operaţiile de pregătire a materiilor prime şi auxiliare, dozarea acestora, divizarea aluatului, modelarea și baterea cojii trebuie să se facă în proporție de peste 50% manual. De asemenea, rețeta trebuie să fie una consacrată și tradițională. Rețeta de pâine cu cartofi în zona geografică este atestată de peste 200 de ani”, a declarat pentru Super-Hrana.ro directorul comercial al societății care produce pâinea Adriana, Dan Andronic.
Potrivit directorului comercial, după ce au primit atestatul, sprijinul din partea ministerului s-a cam lăsat așteptat: “Nu atestatul în sine ne-a ajutat, ci seriozitatea și modul în care am realizat produsele noastre. Din partea ministerului, nu prea există promovare. Ministerul Agriculturii care ar fi trebuit să realizeze o grămadă de târguri de produse tradiționale la care să fie prezenți doar oameni care aduc un produs tradițional atestat, că așa produse tradiționale sunt mai multe, dar să fie și atestate”.
Reprezentantul societății Adriana Prod Srl susține că dacă s-ar axa doar pe producerea acestui produs tradițional, firma nu ar supraviețui, și asta pentru că atestatul de producător tradițional aduce cu el și o serie de limitări din partea ministerului.
“Suntem o firmă de 100 de oameni, ministerul ne limitează cantitățile de produse tradiționale atestate pe care avem voie să le vindem la 400 de kilograme pe zi, undeva pe acolo. Din 400 de kg de produs realizat zilnic nu am putea să dăm salariile. Din această cauză, produsul nu se găsește în magazine. În momentul în care avem solicitări de a realiza produs tradițional atestat, atunci realizăm pâinea. Deci, la noi nu este un produs de serie, este realizat doar la evenimente la comandă pentru că nu am putea supraviețui dacă ar fi punctul nostru forte produsul tradițional”, spune directorul comercial al societății.
De asemenea, fiind produs tradițional fresh pâinea Adriana se poate vinde doar în termen de 24 de ore din momentul în care a fost produsă.
“Pâinea Adriana are 2 kg, iar valabilitatea produsului este impusă. La momentul acesta, pâinea tradițională se poate consuma fără a-și modifica proprietățile organoleptice 7 zile, dar pe ordinul ANPC –ului toate produsele fresh se pot vinde doar în termen de 24 de ore de la producție. Dacă nu o vindem în acest timp, pierdem pentru că din punctul lor de vedere dacă se depășesc 24 de ore este improprie consumului. Pâinea se distribuie fresh, neambalată. Logoul de produs tradițional este afișat la raft”, dezvăluie Dan Andronic.
Costul unei pâini tradiționale Adriana variază între 10 și 11 lei: “În privința costului ne raportăm și la zona de unde este făcută comanda. La București, pentru că implică niște costuri de transport, de exemplu, prețul unui produs este undeva la 5,5 lei per kilogram, deci o pâine de 2 kilograme costă 11 lei. În Brașov, produsul este mai ieftin cu 50 de bani”, mai spune directorul comercial.
Pentru a supraviețui, pe lângă realizarea pâinii tradiționale Adriana la comandă, societatea produce și comercializează pâine de casă din Țara Bârsei.
“În prezent, ne axăm pe producerea de pâine din Țara Bârsei, care nu se mai realizează din ingrediente din zonă, având în vedere că este foarte greu de procurat și o făină naturală pentru că toate morile și-au schimbat tehnologia de producție și atunci pentru a supraviețui a trebuit să venim cu această pâine de casă din Țara Bârsei, care este realizată în proporție de 80% tot manual. La aceasta nu avem atestat, avem doar o înregistrare OSIM”, conchide directorul comercial, Dan Andronic.