Alertă alimentară! Controale la graniță pentru carnea de pui provenită din Polonia!
Controale la graniță pentru carnea de pui provenită din Polonia! Din păcate, această mobilizare nu are loc la noi în țară, ci la vecinii noștri bulgari. Conform surselor noastre, autoritățile bulgare nu mai permit să intre în țară niciun lot de carne de pui din Polonia fără să fie controlat. Această acțiune vine după ce la începutul acestei luni, bulgarii au descoperit peste 100 de tone cu carne de pui infestată cu Salmonella, țara de proveniență a transporturilui fiind Polonia.
Cel puțin 100 de tone de carne de pui infestată cu Salmonella au ajuns pe piața bulgară, a anunțat Agenția bulgară pentru Siguranța Alimentelor. O parte din carne a fost confiscată și până la acest moment nu au fost raportate cazuri de îmbolnăviri. Autoritățile sanitar-veterinare din Bulgaria încearcă să găsească și restul transportului de carne de pui infectată cu Salmonella.
S-au primit deja 16 notificări de carne din Polonia infestată cu Salmonella
“În ceea ce privește carnea poloneză contaminată cu Salmonella, notificările nu sunt una sau două. În Bulgaria, ca țară afectată, am primit deja 16 astfel de notificări”, a declarat dr. Kremena Stoeva, de la Agenția bulgară pentru Siguranța Alimentelor, potrivit novinite.com.
Aceasta susține că autoritățile sanitar-veterinare au luat de fiecare dată măsurile corespunzătoare cu privire la fiecare notificare primită. În ciuda acestor măsuri însă, o cantitate imensă de carne de pui poloneză cu salmonella a ajuns la vânzare.
Polonia a mai exportat carne de pui infestată cu Salmonella, în primăvară, în Cehia.
Măsura luată de bulgari este una foarte fermă: deși transporturile de carne de pui din Polonia fac parte din comerțul intracomunitar, vecinii noștri au luat decizia de a aplica un sistem de verificare menit să controleze aceste intrări.