HorecaREDESCHIDEȚI HORECA!

Raed Arafat înainte de ședința CNSU: ”Nu pot să recomand deschiderea restaurantelor”

În condițiile în care azi, 26 august, Comitetul Național pentru Situații de Urgență se reunește pentru a dezbate măsurile privind redeschiderea resaturantelor printre altele, iar premierul Orban a afirmat că trebuie luată o decizie având în vedere apropierea sezonului rece, secretarul de stat Raed Arafat spune că nu poate recomanda redeschiderea restaurantelor. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a declarat, marți seara, la B1TV, că urmează discuții în cadrul Grupului tehnico-științific, iar “dacă se dorește” deschiderea restaurantelor, medicii pot spune care sunt condițiile pentru a reduce riscurile, potrivit g4media.ro.

„Urmează discuții în acest sens. Ele nu se iau de o persoană singură. Se discută în cadrul Grupului tehnico-științific, la nivel de experți, specialiști. Nu e vorba doar de aspecte medicale, de aici nu mă pronunț până nu se termină discuțiile și avem concuziile finale”.

Întrebat dacă în calitate de medic poate recomanda deschiderea restaurantelor, Arafat a precizat: „Nu pot să recomand deschiderea restaurantelor. Ce pot să vă spun este că, dacă se deschid, ce putem recomanda medicii sunt regulile foarte stricte și în ce condiții se deschid. Dar nu cred că cineva vine să recomande să deschidem restaurantele. Nu poate fi o recomandare. Dar dacă se dorește deschiderea restaurantelor la un moment dat, ce putem spune sunt condițiile în care acest lucru se poate face pentru a reduce riscurile la maxim. Risc zero nu există. Apoi e iar la latitudinea populației, că una e să le deschizi și alta e dacă populația va merge acolo și în ce condiții va merge acolo, în spațiile închise vorbim. Încă sunt discuții, urmează să se ia o decizie finală și, dacă se ia decizia, recomandările medicale vor fi modalitatea prin care se poate face asta cu cel mai mic risc posibil. Nu vreau să intru în subiect și să dăm drumul la speculații și, în final, să ne trezim că e așa sau altfel”.

Șeful DSU a ținut să avertizeze că pandemia nu a trecut și că s-ar putea să ne trezim că nici măcar nu am văzut ce e mai rău. El a adus în discuție revenirea oamenilor la seviciu și deschiderea școlilor care pot genera o nouă creștere a numărului de cazuri și a atras atenția că evoluția ulterioară depinde de cât de mult respectă populația regulile.

„Pandemia nu a trecut și s-ar putea chiar să ne trezim că nici măcar nu am văzut ce e mai rău din această pandemie. Adică se poate ca lucrurile să devină și mai rele. La iarnă să fie mai rău”, a avertizat Raed Arafat.

„Ne așteptăm ca cel puțin în toamnă și iarnă să avem un efect mai mare decât până acum, de asta ne concentrăm pe creșterea capacității secțiilor de Terapie Intensivă pe partea COVID. Am crescut numărul locurilor, am reușit și cu sprijinul dotărilor care au intrat în stocurile strategice la București, Mureș, Cluj, la Brașov urmează să crească numărul paturilor ATI, la Timișoara, Ploiești, la Argeș au ajuns unităților mobile. Vom continua să creștem numărul paturilor acolo unde putem și unde găsim resursa umană. Nu e suficient să crești numărul paturilor și ventilatoarelor, trebuie să crești sau să reorganizezi și resursa umană”, a explicat secretarul de stat.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă se reuneşte astăzi pentru a dezbate ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale, dar şi pentru a analiza măsurile referitoare la redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi restaurantelor și a lua o decizie în acest sens.