Luna de miere – de unde provine expresia folosită în întreaga lume

Luna de miere – o expresie utilizată în întreaga lume, are la bază un obicei antic legat de startul unei căsnicii. Astfel, expresia “luna de miere” provine de la legenda unei băuturi afrodisiace care, după căsătorie, era consumată de cuplurile pentru fertilitate.

Prima mențiune a expresiei “luna de miere” a apărut în Babilon, unde, după nuntă, socrul mic oferea ginerelui o băutură alcoolică creată din fermentaţia mierii de albine, denumită mied sau licoarea zeilor. Această licoare era consumată timp de o lună de zile pentru a spori șansele de a avea copii.

Luna de miere este menționată și la perși, în cartea Zend Avesta. Totodată, Voltaire a precizat în romanul său, Zadig: “Prima lună de căsătorie, cum scrie în cartea lui Zend, e luna de miere, iar a doua, luna de pelin”. Astfel, perșii voiau să scoată în evidență că doar prima lună de căsătorie este dulce, urmând perioade mai amare.

În mitologia greacă, se regăsesc mențiuni ale expresiei, legate de povestea lui Orfeu și a soției sale, nimfa Euridice. Orfeu era celebrul cântăreț despre care istoricul român, Zoe Petre, a scris în revista Historia: ”«Luna de miere» este departe de a fi o invenţie recentă; încă în povestea lui Orfeu şi a Euridicei, acest răgaz de pasiune îmbătătoare pe care societatea îl acordă oricărui cuplu la începutul unei relaţii carnale, şi în care o aură de senzualitate pluteşte aproape palpabil în jurul celor doi amanţi – «luna de miere» – declanşează întregul şir de drame la capătul căruia cântăreţul trac va fi pe veci despărţit de prea iubita lui soaţă”.

Englezii au și ei versiunea lor pentru luna de miere, susținând că expresia le aparține, încă din Evul Mediu. În acea perioadă, căsătoriile erau aranjate, iar tinerii însurăței nu se cunoșteau. Din acest motiv, cei doi erau încurajați să bea licoarea numită hidromel în prima lună a mariajului. Hidromelul era un produs obținut de apicultori din căpăceală, propolis și polen.